Descriere Ce dulci sunt fructele amare Vol.2 - Luminita Aldea

Sunt centrul Universului... Sunt cea mai importanta fiinta de sub soare. Astazi pentru mine a rasarit soarele si tot pentru mine va apune. Stelele pe cer vor rasari pentru mine. Sunt fericita! Am totul!... canta cineva in inima ei, in timp ce ea dansa. A ridicat fata spre barbat si i-a zambit. Il stia! Il stia! Il stia! Si el i-a zambit, s-a aplecat, i-a atins gatul langa ureche cu buzele si ea a simtit atingerea lui ca si cum un buchet de trandafiri ar fi inflorit brusc acolo pe gatul ei. Simtea cum fosnesc albastru-crud-dureros petalele nascand din piele. E urat!, sopti cineva in gandul ei si s-a oprit din dans. Muzica s-a stins si ea. Speriata, confuza, furioasa a tipat spre gandul ei: e frumos! Ochii lui albastri ma sorb! I-a vazut pata vinetie de pe fata si a atins-o cu mana. Credea ca e o pata ce poate fi stearsa, dar pata, in loc sa se stearga, se latea tot mai mult, pana cand i-a acoperit intreaga fata si, la urma de tot, i-a inghitit si ochii albastri in care avea salas cerul. A inceput sa se zbata, ca sa scape din imbratisarea lui. Ii era frica. Arata monstruos. Nu se putea elibera. El era mare si bratele lui ca niste tentacule de caracatita se strangeau in jurul ei tot mai tare pe masura ce ea se zbatea. Groaza i-a inghetat sangele in vene. Scancea si impingea cu mainile fata aceea grotesca, alcatuita toata dintr-o pata vinetie, cat mai departe de ea. A auzit falfait de aripi si a simtit stransoarea slabind.