Pridvor - Daniel Intuneric

15.87 RON

Acest produs este publicat la data de 01-12-2025 si vandut de Libris. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.

Cod intern:
bookmaster_97332868
Disponibilitate:
In stoc
Categorie:
Producator:
Daniel Intuneric
Recomanda:

Descriere Pridvor - Daniel Intuneric

Tehnic vorbind, pridvorul apartine bisericii si este acea incapere care protejeaza intrarea si precede pronaosul. Corespondentul, in cazul casei traditionale, este prispa, dar poetica volumului nu face nici o trimitere spre o atare situare, spre o pozitionare in profan. Si intr-un caz si in celalalt, dar mai ales in ce priveste pridvorul, vorbim despre un spatiu deschis in care lumea se negociaza, in care lucrurile se aleg, in care (de ce nu) se separa graul de neghina. Pentru Daniel Intuneric, astfel, pridvorul nu poate fi decat al Crucii pentru ca doar ea are puterea de a imparti apele, de a permite celor drepti, celor fericiti, sa guste Imparatia Cerurilor, sa aiba, adica, darul mantuirii. Interesant este ca referirile la pridvor, ca plasare simbolica, se gasesc explicit doar in primul si in ultimul poem de parca autorul a incercat sa realizeze o sfera poetica in care cititorul sa aiba un rotund al metafizii intermediarului, o spiritualitate a lui intru, tipica nu doar pridvorului, ci chiar conditiei umane, in integralitatea ei. Cum este aceasta poezie a pridvorului? Ca o maree, chiar daca optiunea spirituala este ferma. Pentru ca desi indoiala nu este a aspiratiei, a caii, este a omului si a neputintei sale. Intalnim aici tensiunea marilor intrebari si a marilor teme existentiale, starea semidetasarii de lumesc, iar poemul devine si el o marturie a lucrului de sine. Scrisul e cand ancorat puternic, ca o asezare de pietre, cand ezitant, parca risipit, intr-un lamento temperat. Este ceea ce si da poeziei adevar, ceea ce o face sa primeasca empatie si sa-l invite pe cititor la propria rugaciune. Cred ca dupa acest volum Daniel Intuneric ar trebui sa isi schimbe numele in Lumina - Laurentiu-Ciprian Tudor

0 pareri despre Pridvor - Daniel Intuneric

Ai cumparat Pridvor - Daniel Intuneric sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.

Adauga un review

Adresa de e-mail nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate *

Nota ta * :

Articole asemanatoare

Despre BookMaster

Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.

AXWELL SERV SRL

RO24613290 - J17/147/2018

Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania

+4 0748 400 200

Newsletter

Iti vom trimite cele mai recente oferte saptamanal.

Urmareste-ne

© 2020 - 2025 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign

Plateste online, sigur si rapid