Acest produs este publicat la data de 01-12-2025 si vandut de Libris. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
Iliada prezinta razboiul Troian - unul dintre cele mai cunoscute episoade ale istoriei antice. Repovestita pentru copii, transpusa intr-un limbaj accesibil si urmand un fir epic cat se poate de concentrat, legenda caderii cetatii Troia sub asaltul grecilor isi transpune cititorii intr-o lume macinata de conflicte pe doua planuri: cel uman si cel divin. Purtati inapoi in timp, ne trezim in mijlocul luptei, alaturi de zeii Olimpului si de cei mai cunoscuti eroi ai mitologiei (Ulise, Aiax, Hector, Ahile, Agamemnon, Menelaus etc.), privindu-i (si urmandu-i) cu sufletul la gura in incredibilele lor aventuri si in numeroase primejdii. Astfel, asistam la conflictul dintre Ahile si regele Agamemnon, in urma caruia grecii isi pierd cel mai viteaz luptator, vedem zeii luptand alaturi de oameni, protejandu-si favoritii si amanand astfel deznodamantul razboiului, ne lasam insufletiti de indemnul la lupta al eroilor din cele doua tabere sau ne inspaimantam de furia atacurilor si vedem ridicandu-se sub ochii nostri uriasul cal troian, purtator al celor mai de seama eroi greci, sub a caror sabie a cazut cetatea Troiei. Neavand nicio clipa de ragaz, ne vedem permanent siliti sa alegem fie o tabara, fie cealalta. Iliada este, asadar, o poveste fara varsta, in care destinul, gloria si vitejia joaca rolurile cele mai de seama, antrenandu-ne intr-o serie de aventuri nemaipomenite.
Ai cumparat Iliada repovestita pentru copii - Alfred John Church sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2025 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign