Descriere Ultimul decembrie- Nicolae Balta

Aceasta carte a fost scrisa, as putea spune, din pura intamplare. Nu a existat o intentie sau un plan de-a o scrie. Paginile s-au adunat de-a lungul lunilor, incepand din decembrie 1989, aproape la nimereala, avand ca unic impuls presiunea evenimentelor. Intamplarea a facut sa frecventez redactiile unor reviste literare si deopotriva ale unora angajate politic, ajungand sa cunosc astfel “culiseleˮ acestora si totodata am asistat indeaproape la unele dintre evenimentele violente, fiind uneori chiar implicat in ele, din acei ani imediat urmatori revolutiei, dominati de o atmosfera de tensiune si nesiguranta predominanta. Haosul de la inceputul anilor 1990, cu sciziunile, invrajbirea si conflictele lui, degenerate prea adesea in confruntari fizice, constituia pe atunci o prezenta covarsitoare, pe care cu greu ai fi putut-o ignora. Trebuia sa traiesti in ea, cu ea, urmarindu-ti proiectele personale, de orice natura ar fi fost ele, intr-o confruntare de fiecare clipa. Traiam, practic, intr-o atmosfera de razboi civil psihologic. Realitatea propriu-zisa nu oferea nici ea multe puncte de sprijin. Scaderea calitatii vietii a fost o constanta aparuta atunci pentru a dainui pana in ziua de azi, iar conflictele de strada din acei ani probabil ca le-ar putea egala pe cele din 1945-1946, din perioada preluarii puterii de catre comunism sub protectia Armatei Rosii. Evenimentele din Decembrie 1989 si de la inceputul anilor 1990 sunt de mult istorie. O istorie, as zice, preponderent neagra. Deceptia provocata de degradarea brutala care a urmat sperantelor euforice din decembrie a reprezentat o lovitura care nu poate fi uitata usor, si ale carei ecouri persista si astazi. Daca ar fi sa imprumut o formula a unui mare scriitor american de literatura horror, as subintitula aceasta carte “o privire pe usa din dos a iaduluiˮ. Numai ca, in Romania anilor 1989-1992, perspectiva nu se limita la cea intrezarita pe o “usa din dosˮ, ci cuprindea o priveliste cat se poate de ampla si de infricosatoare. – Nicolae Balta