Descriere Imersiv - Octavian Herta

Octavian Herta este scriitor, are talent, are stil. Stilul face diferenta dintre un jurnalist si un scriitor. Inseamna si stilistica unei existente! Sa zicem, dupa Mihai Zamfir, "ca stilul este o modalitate recognoscibila, in care un scriitor isi trateaza limba". Cartea asta este o papusa ruseasca, in care fiecare poveste o contine pe urmatoarea, intr-un perpetuu de-a v-ati ascunselea, in care cautarea este doar pretext pentru jocul in sine. Si, ca in orice matrioska, exista papusa-mama, povestea-far care trage dupa sine celelalte povesti, nu doar insumandu-le, ci si ordonandu-le, justificandu-le existenta si calauzind cititorul de-a lungul intregului roman. Imersiv poate fi inteles si ca o carte autobiografica (desi contine o multitudine de aspecte fictive, de la nume de personaje pana la intamplari care nu s-au petrecut niciodata, cel putin nu in realitatea conventionala), urmarind, pe mai multe paliere narative, povestea unei familii obisnuite din Pitestiul anilor ’80, in care autorul devine, rand pe rand, observator si personaj, dezvaluind si incifrand in acelasi timp elementele care descompun si recompun propria-i existenta, dar si pe cele ale mamei, tatalui, fratelui ori bunicilor. Casnicia nefericita a parintilor, dramele individuale ale fiecaruia dintre ei, bunicii perceputi ca refugiu pentru mama si copii, o poveste de dragoste dintre o fetita cu gene lungi ca niste aripi de fluture nocturn si un baiat care se cauta pe sine, regasindu-se uneori in carti, alteori in vise, o incercare esuata de iesire dintr-un labirint imposibil, prietenia ca eterna reintoarcere, arheologia unei copilarii recuperate din fragmente aparent disparate – toate acestea sunt articulatii de mecanism si totodata povesti de sine statatoare. Aproape pe nesimtite, asemenea unui constrictor nevazut, povestea-mama se insinueaza printre povestile-fiice, le mangaie, acapareaza si, ineluctabil, le devoreaza intr-un joc dramatic, pe care nimeni nu-l castiga. Romanul are pagini de memorie afectiva si se structureaza ca mimesis, avand actanti existentele tatalui si a fiului, a fiului, a tatalui, a mamei… tulburator! Evenimentele care duc spre finalul romanului, o modalitate de opera aperta, sunt o arhitectura, o memorie de elemente pulsionale… Se intalnesc epica naturii interioare cu natura exterioara, in alti termeni, natura naturata si natura naturans! Diegeza trezeste un orizont de asteptare care persuadeaza, ca mysterum fascinans, cititorul, catre un final al carui stil este dat de viziunea pluviala, de imaginile dintr-o arhiva de filmologie (istoria deceniului 8), de stilistica a imaginii… Limbajul poetic instituie un dincolo, un dincolo de istorie, o atmosfera de origini, o eliberare de frica… Sunt, evident, topite bibliografii, un artifex, o sublimare de fluctuatiile iatrogeniei istorice… Un dialog cu zeii recesivi, o bucurie pentru totdeauna de a povesti, incantatii din scandarile zorilor, din fraza povestitorului fara nume, sinteza de apolinic si dionisiac. Romanul se citeste figural si figurativ, ca o fascinatie perpetua, dincolo de placerea textului! Spre fructele coapte, brazdat de oboseala si lumina, cu stil, departe, din nou, de artificii… Ar fi apoi de discutat despre tipologia receptarii personalitatii si scriiturii autorului. Are o receptare de viziune inedita din ceea ce inseamna energia plastica a cuvintelor coagulante. Este citit, interpretat, instituind fenomenul holistic al taumaturgiei, niciodata cultivand tipologia proprietatii, ci a imaginarului posesiunii, viata cotidiana prinzand irizari de diferenta ontica. Nu incercati sa deosebiti fantasma de realitate, nici scriitorul nu o poate face pana la capat. Cartea asta nu este nici una, nici alta. Poate fi o usa, daca vreti sa fie una. Poate fi un labirint in care intrarile si iesirile sunt mutate dintr-un loc in altul, in deplina libertate. Ori, poate fi un Nautilus ratacit in ocean, prin ale carui nesfarsite hublouri cititorul priveste in maruntaiele unei lumi disparute, intr-o imersiune la finalul careia nimic nu mai e la fel ca inainte. - Prof. Dr. Ion Predescu, critic si istoric literar