Acest produs este publicat la data de 12-12-2025 si vandut de Libris. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
Lucrarea examinează în profunzime mecanismele juridice prin care se realizează echilibrul contractual între consumator şi profesionist, într-un domeniu cu impact direct asupra vieţii economice şi sociale, şi oferă o imagine coerentă asupra regimului juridic al clauzelor abuzive şi asupra modalităţilor de control, individual şi colectiv, a acestora. Analiza porneşte de la cadrul european al protecţiei consumatorilor şi urmăreşte transpunerea şi aplicarea acestuia în dreptul român, cu accent pe jurisprudenţa Curții de Justiţie a Uniunii Europene şi a instanţelor naţionale. Sunt evidenţiate principiile fundamentale ale materiei - buna-credinţă, transparenţa şi echitatea contractuală - precum şi particularităţile contractelor de credit de retail, predispuse prin natura lor la dezechilibre între părţi. Prin caracterul aplicat şi structura sa, volumul constituie un instrument util pentru practicienii dreptului, pentru cercetători şi pentru toţi cei interesaţi de reglementarea şi aplicarea normelor privind clauzele abuzive în contractele de credit. Din cuprins: •Contractul de credit de retail • Reglementarea clauzelor abuzive la nivel european și la nivel național • Aspecte de drept substanțial privind clauzele abuzive în contractele de credit de retail • Controlul clauzelor abuzive din contractele de credit de retail • Concluzii generale • Index alfabetic Puncte forte: • Abordarea unei teme de actualitate, cu impact direct asupra societății; • Analiză integrată a dispozițiilor din legislația națională cu cele din legislația europeană; • Explicații detaliate privind mecanismul clauzelor abuzive; • Prezintă geneza, evoluția și implicațiile Directivei europene privind clauzele abuzive; • Propuneri de îmbunătățire a cadrului legislativ; • Claritate, rigoare și echilibru între teorie și practică.
Ai cumparat Clauzele abuzive in contractele de credit de retail - Adrian-Daniel Buz sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2025 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign