Acest produs este publicat la data de 01-12-2025 si vandut de Libris. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
In dubla lor calitate, de prizonieri de constiinta si de credinta, persoanele prezente in aceasta carte depun o stralucita marturie cu privire la modul in care au supravietuit regimului de exterminare din inchisorile comuniste, incercarilor de nedescris prin care socialismul ateist a vrut sa stearga din inimile lor, dar si din intreaga societate, tot ce era legat de Dumnezeu si de credinta in El. Nu numai ca au supravietuit torturilor, bestialitatilor, dar datorita statorniciei credintei lor, Vestul a aflat de ei si astfel s-a pornit schimbarea. Eliberarea lor a fost raspunsul lui Dumnezeu la rugaciunile inaltate de ei. Tema acestei carti este istoria trecerii lor prin focul curatitor al incercarii. Compilate pe paginile ei, gasim povestiri simple, dar dramatice, care par sa se repete. ... Intentia cu care am adunat laolalta aceste scrieri inedite are o tripla semnificatie. In primul rand, am vrut sa ramana scrise pentru istorie si, in special, pentru istoria Bisericii. In al doilea rand, am dorit sa fie o marturie de credinta, cre sa dainuie prin puterea exemplului. Si nu in ultimul rand, am dorit sa aduc un sincer omagiu martirilor, care prin viata lor au aratat cu consecventa si credinta spre Dumnezeul atotputernic. - Visky Ferenc jr
Ai cumparat Prizonierii sperantei - Visky Ferenc Jr. sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2025 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign