Acest produs este publicat la data de 01-12-2025 si vandut de Libris. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
Volumul al treilea din seria Arhiva spiritista cuprinde doar un an din demersurile lui B. P. Hasdeu de a intra in comuniune cu spiritele celor dragi (in primul rand cu spiritul Iuliei, al fratelui sau, Nicolae, si al marelui carturar, Alexandru Hasdeu, tatal sau). Dar substanta volumului este asa de densa si de incarcata de deschideri catre biografia savantului (straluminata de fapte neconsemnate altundeva) si mai ales catre universul sau de ganduri (in care planul real al studiilor publicate in aceasta perioada interfereaza, direct sau indirect, cu cel imaginar), incat cercetatorul este, pe de o parte, fascinat de varietatea si profunzimea materiei, inedita pana acum, iar, pe de alta, e contrariat si mai mult de dificultatea cailor de abordare a ei. Incontestabil, insa, ca prin tomul de fata, pasim ceva mai aproape de esenta vietii spirituale a lui B. P. Hasdeu, atat de greu descifrabila. - I. Oprisan
Ai cumparat Arhiva spiritista Vol.3 - B.P. Hasdeu sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2026 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign