Acest produs este publicat la data de 12-12-2025 si vandut de Libris. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
Această scriere a Dianei Andrei este numai bună de cultivat inocența fanteziei, răbdarea, deschiderea spre poezie, atenția la detaliu și alte bune aplecări la copiii noștri - mulți dintre ei captivi în lumea imaginii și impulsurilor livrate de mediile electronice. Probabil, cea mai bună variantă de lectură ar fi împreună - mare și mic - , cititul de la culcare, momentul de grație când copiii se bucură să aibă atenția noastră, iar noi prilejul de a le aduce înaintea ochilor minții, pe scena sufletului, texte valoroase, care vor fi receptate privilegiat. Consolidăm continuitatea unui univers în care poeticul joacă un rol cheie, fantasma vioaie ritmează întâmplările, ambianța familială este caldă și senină. Bunica – spiritul tutelar, muzica născută din mâini de copil, pe clape de pian – un dar foarte prețios, natura - nu decor, ci prezență. Însuși personajul principal al povestirii noastre este aburul parfumat al unui ceai de urzică. Textul - altminteri atât de apetisant ilustrat - vine însoțit de imagini fotografice, aș zice, foto-poetice. Acel crâmpei de realitate cotidiană pe care ochiul și conexiunea cu cuvintele îl scot din sfera banalului. Un strop de lume în care timpul se dilată... Mare lucru . - Adriana Scripcariu, Istoric de artă, Școala de la Piscu Ilustrații color.
Ai cumparat Mare lucru - Diana Andrei sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2025 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign