Acest produs este publicat la data de 15-03-2025 si vandut de Libris. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
Din nou in fata noastra, cititorii, Ileana Vladusel vine de data aceasta cu o poveste matura, chiar peste maturitatea implicita a personajelor care gasesc, aduse de soarta, in mijlocul ei. O poveste care transcende timpul, spatiul si tot ceea ce tine de lumea materiala. Iar Ana si Octav sunt o pereche tardiva, poate, pentru intelesul lumesc al notiunii ca atare, insa cu atat mai bine calita in fata unei eternitati despre care ne punem intrebari o viata si despre care aflam, mai mult sau mai putin, o singura data.Cartea, privita de departe, este, practic, una statica. Are insa o dinamica interioara, ea fiind structurata in principal pe dialogul dintre cei doi - reluabil si interminabil, pana cand evenimente exterioare ii pun un capat oarecum asteptat, de altfel -, iar in plan secund pe monologurile fiecaruia. Ce e deosebit la Ana si Octav, doua fiinte obisnuite, care in contexte obisnuite e foarte posibil sa nu se fi intalnit sau, mai degraba, observat unul pe altul, este drumul pe care o apuca in urma cuvintelor pe care si le spun. Pentru ca - si acest fapt Ileana Vladusel ni-l reaminteste in felul ei delicat... - la inceput a fost Cuvantul si tot el este cel care ne apropie pana la punctul in care tacerile devin graitoare. -Issabela Cotelin
Ai cumparat Dans printre stele - Ileana Vladusel sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2026 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign