Acest produs este publicat la data de 12-06-2025 si vandut de BookZone. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
ISTORIA POVESTITĂ COPIILOR este o serie de romane care se adresează copiilor dornici să cunoască istoria ţării și legendele păstrate din bătrâni. Fiecare carte are în centru figura unui personaj istoric sau legendar, în jurul căruia este construită întreaga atmosferă a epocii. Seria își propune să familiarizeze copiii cu istoria României, invitându-i să petreacă o zi la curţile marilor voievozi și să descopere viaţa unui copil de vârsta lor din timpul lui Decebal, Vlad Ţepeș, Mircea cel Bătrân sau al Reginei Maria. Aventuri pline de mistere se împletesc cu obiceiuri vechi, locuri emblematice din ţară, colinde, elemente ale portului tradiţional și chiar detalii despre jocuri de demult sau reţete ale unor deserturi străvechi.Rostind descântecul ciudat pe care l-au învăţat de la bunicul Zosim, Ilinca și Călin se întorc din nou în timp, de astă dată în anul 470, când Histria era o cetate înfloritoare la Pontul Euxin. Acolo se împrietenesc cu micul hamal Decibalus, dar și cu gemenele Zia și Sarmisa, fiicele cărturarului Aethicus Donares, care a făcut înconjurul lumii și a scris faimoasa lucrare Cosmografia. Pe când Ilinca vizitează biblioteca nobilului, Călin îl însoţește pe Decibalus pe străduţele întortocheate ale cetăţii, curios să afle mai multe despre un obicei străvechi, Caloianul. Cei doi gemeni descoperă lucruri care mai de care mai fascinante despre trecut, despre zeul Zamolxe și Cavalerul Trac, dar și despre creștinism, și se întâlnesc cu fel de fel de personaje misterioase. Însă îi mai așteaptă o mulţime de peripeţii în marea lor aventură
Ai cumparat Nobilul Aethicus şi o călătorie în jurul lumii. Seria Istoria povestită copiilor Vol.2 sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2025 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign