Acest produs este publicat la data de 30-09-2023 si vandut de BookZone. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
Cea mai nouă și mai emoționantă poveste a uneia dintre cele mai iubite autoare din România, Irina Binder– Am scris o carte despre noiO poveste emoționantă și înduioșătoare, desprinsă din realitatea fiecăruia dintre noi, cu personaje recognoscibile și palpabile, care îmbină nuanțele iubirii și ale prieteniei, cu pierderea, suferința și trădarea, dar nu fără a oferi cel puțin o lecție de viață și o doză de optimism cu care să înfrunți mai ușor problemele, demonii interiori sau prietenii falși.Am scris o carte despre noi spune povestea Adelinei, o tânără scriitoare aspirantă, care are un succes fabulos în mediul online, dar sub anonimat. Trecută printr-un mariaj toxic, cu o soacră care i-a făcut zile amare, Adelina decide să ia viața de la capăt și să trăiască după termenii ei, dar necazurile nu încetează să apară, unul după altul. La scurt timp după divorț mama ei e răpusă de o boală cumplită, ceea ce o destabilizează și mai tare emoțional, urmând ca apoi că inclusiv ea suferă de cancer. Alege să se izoleze împreună cu singura ei prietenă, Giulia, să renunțe la scris, dar și la corespondența cu bărbatul pe care cu care s-a conversat prin mesaje și față de care a început să nutrească sentimente profunde, chiar dacă nu l-a privit niciodată în ochi.Singură în lupta cu boala, Adelina încearcă din răsputeri să își învingă temerile și să își reia viața înapoi, dar mai devreme sau mai târziu va descoperi că viața i-a fost furată, chiar de către cea pe care o numea prietenă.O poveste cu și despre oameni. Despre trădare și despre puterea de a o lua de la capăt. Despre boală și despre puterea de a te vindeca. Despre iubire și curajul de a simți din nou.Recenzii la cărți anterioare Am râs, am plâns, am sperat, am suferit, toate în câteva ore cât am citit cartea. Sinceră să fiu, nici nu știu exact ce aș putea spune pentru a putea reda exact ce am simțit în acest timp. Am trăit cu personajele fiecare secundă... și nu găsesc alte cuvinte decât – mulțumesc – pentru sentimentele trăite. – Ioana Nu sunt genul de persoană înnebunită după cărți, de obicei nu rezist mai mult de 15 pagini, dar de ieri până azi am devorat cartea. Pur și simplu m-a surprins. E o poveste uimitoare de viață, din care oricine are de învățat. Mie una, mi-a atins sufletul și îmi doresc ca toată lumea să descopere și să trăiască scrierile tale. – Raluca M Minunat... Atunci când am citit, mi-am imaginat totul, parcă făceam parte din poveste, parcă luasem parte la toate evenimentele. Mi-au dat și lacrimile la un moment dat, lucru care nu mi se întâmplă foarte des. Pur și simplu minunat tot ce scrie fata asta! – Andreea H O să revin la cărțile Irinei ori de cât ori o să am nevoie de o vorbă caldă, niște idei sau sfaturi bune. Când e neliniște în suflet, tare bine alină! – Aurelia Am citit toate cărțile Irinei. Sunt atât de sensibile, de frumoase și atât de pline de lecții de viață, încât nu am cuvinte să-i mulțumesc că există și că ne oferă din preaplinul ei. – Irina S O ador ca autoare. Ador cărțile ei! Le-am citit pe toate cu sufletul la gură, cu lacrimi șiroind pe obraji, cu emoții și zâmbete la anumite pasaje. Am trăit cărțile până la ultima pagină și m-am întristat când le-am terminat. Îmi vin în minte mereu fragmente din cărțile Irinei, chiar îți rămân întipărite în suflet trăirile ei și nu ai cum să nu te îndrăgostești de ceea ce scrie. – Maria R.Insomnii A venit momentul fericit in care Insomniile Irinei Binder sa ni se prinda ca o podoaba in jurul sufletelor, iar gandurile ei de la ceasuri tarzii sa ne imbratiseze pe toti cu generozitate. Citindu-i trairile, vom descoperi inca o data, cu uimire, ca nedormirile ei sunt si ale noastre, ca nesomnul meu si al tau ne apropie pe toti in acele clipe in care reusim sa ne privim viata cu sinceritate si cu inimile asternute in palme. Vom afla astfel, in nopti incercanate, ca gandurile si simtirile Irinei sunt si ale noastre, ca bucuriile, tristetile si sperantele ei ne curg navalnic prin sange tuturor, iar Irina e a fiecaruia dintre noi. Fiindca Irina Binder scrie pentru noi, naste splendori inspirate de stele si de viata si daruieste confesiunile sale nocturne fiecarui om, fie el din Brasov, de la Melbourne sau Toronto – spre linistea cugetelor si mai ales a existentelor noastre, unindu-ne intr-o lume ideala, fara diferente in simtire si fara frontiere geografice – pentru ca universalitatea trairilor sale reuseste sa ne fie far autentic si sincer, fara pretiozitate si fara emfaza. - Carmen Voinea - Raducanu
Eos no lorem eirmod diam diam, eos elitr et gubergren diam sea. Consetetur vero aliquyam invidunt duo dolores et duo sit. Vero diam ea vero et dolore rebum, dolor rebum eirmod consetetur invidunt sed sed et, lorem duo et eos elitr, sadipscing kasd ipsum rebum diam. Dolore diam stet rebum sed tempor kasd eirmod. Takimata kasd ipsum accusam sadipscing, eos dolores sit no ut diam consetetur duo justo est, sit sanctus diam tempor aliquyam eirmod nonumy rebum dolor accusam, ipsum kasd eos consetetur at sit rebum, diam kasd invidunt tempor lorem, ipsum lorem elitr sanctus eirmod takimata dolor ea invidunt.
Ai cumparat Pachet Am scris o carte despre noi + Insomnii sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2024 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign