Acest produs este publicat la data de 15-03-2025 si vandut de BookZone. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
[Vasile Igna] nu este un poet de succes provizoriu. [El] are fericita psihologie a anonimatului fecund care vine din seriozitate și o profundă conștiință a creației. Omul are o sensibilitate ascunsă , care nu-și îngăduie să se manifeste decât prin delicatețe. Chipul său sublimează o blândețe visătoare, o taină nordică mai curând decât o psihologie de sedentar cuminte. Mult mai intransigent cu el însuși decât cu semenii săi, Igna este un depresiv echilibrat printr-un secret gust al ironiei. Această ironie depresivă, romantică în fond, care nu constă în sfidarea impudică și tăcerea în aparență blajină, înseamnă, de fapt, o punere la îndoială a realității vulgare și redescoperirea realului subiectiv. Petru Poantă Există la Vasile Igna o stare aparte a mărturisirii, făcută din îndoială și reținere, din apelul indirect la imaginație, o cale de mijloc între spunere și sugestie, sau, mai bine zis, un echilibru indecis între ele, care dă naștere unei tensiuni expresive specifice. Condiția dominantă e a singurătății – și, deci, a incomunicării – care găsește în imagine o compensație. Marian Papahag
Ai cumparat Periscop sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2025 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign