Acest produs este publicat la data de 30-09-2023 si vandut de BookZone. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
Dincolo de aura glam a fotografiei, dincolo de numărul de like-uri primite pe rețelele de socializare și de viralitatea online, dincolo de tehnică și de setările așa-zis câștigătoare ale unui aparat performant se ascund adevăratele premise ale elaborării unei imagini reușite: curiozitatea, prezența, atenția la tot ce se află în jur și o secvență irepetabilă spațiu–timp–lumină–emoție, care îl deschide pe observatorul-fotograf spre straturi invizibile ale lumii, nerăbdătoare să fie aduse în prim-plan.Rețete nu există. Însă o îndrumare onestă pe teritoriul fotografiei nu îndeamnă la accesarea unor soluții predefinite, ci la descoperirea zăcămintelor de posibilități din ființa celui care vrea să scrie cu lumină. Vlad Eftenie propune o abordare profundă și poetică a gestului fotografic. Într-un demers care îmbină tehnică, estetică, storytelling vizual, confesiune și elemente de limbaj esențiale pentru înțelegerea sensibilă a domeniului, arhitectul-fotograf, dar mai ales flâneur-ul care se hrănește cu oraș și declanșează până își epuizează vibrațiile din plex devine ghid în călătoria interioară spre realizarea fotografiei memorabile.CBRE Urban Photographer of the Year (2011) Sony World Photography Awards, secțiunea Open Low Light (2014)Ce face Vlad Eftenie în această carte nu e chiar fotografie. Sau nu numai. E antropologie vizuală, muzeu ad vivum, estetică socială, educație artistică și citadină. E și un exercițiu ludic, e și o declarație în forță a faptului că ochiul exersat și versat în profunzimi ale spiritului știe ce și cum să decupeze, blurează backgroundul, crește instantaneu saturația emoțională. Pentru mine, este o carte superbă despre legătura dintre imagine, privire și memorie. Despre lentila subiectivă care ne definește. Codul lui Vlad Eftenie e despre noi, până la urmă. Despre creativitatea latentă care așteaptă cuminte să fie declanșată.Ioana Bâldea Constantinescu, jurnalistă și autoareImagini producem toți, poze poate să facă azi aproape oricine, dar cu fotografia e altă poveste. Arhitect, profesor, fotograf, povestitor în imagini și cuvinte, bun comunicator și un creator cu o vastă cultură plastică și vizuală, Vlad are toate instrumentele pentru a ne împărtăși credibil ceea ce a descoperit și a învățat despre fotografie. Creația fotografică, după cum ne spune Codul său, este înainte de toate un complex proces evolutiv psihologic, creativ și socio-cultural, în care fundamental este ce ai învățat, ce vezi, cum vezi și cine ești.Cristian Crisbășan, fotografCu atenția forjată în anii de experiență ca arhitect și fotograf, dar mai ales ca observator atent, Vlad Eftenie poate fi un bun ghid de slow-living într-o lume încărcată până la refuz. Cartea lui ne învață cum să jonglăm cu focusul – un singur amănunt semnificativ, de dragul căruia să avem puterea de a lăsa în blur tot restul lumii.Diana Cosmin, jurnalistă și owner finesociety.roVlad Eftenie este fără doar și poate unul dintre cei mai talentați fotografi pe care îi avem în România. În cadre care surprind emoții bune sau rele la intersecții de vieți, orașe, arhitecturi, amintiri, colțuri, apusuri sau răsărituri, Vlad decodifică momente și le încapsulează în armonii vizuale fantastice. Iar de o carte care să ne îndrume în poetizarea vieții avem mare nevoie.Raisa Beicu, Marketing & PR manager Globalworth și jurnalistăCodul fotografiei este genul de lectură care te învață să descoperi lumea dinspre exterior, pornind de la lentila fină a universului interior. Munca lui Vlad Eftenie este uluitoare, iar această carte îți șlefuiește mintea, îți atinge inima și îți dezlănțuie sufletul, ca să descoperi frumusețea lumii din care faci parte. O recomand cu optimism și cu multă încredere!Gáspár György, psiholog și autorul cărții Mindfulness urba
Eos no lorem eirmod diam diam, eos elitr et gubergren diam sea. Consetetur vero aliquyam invidunt duo dolores et duo sit. Vero diam ea vero et dolore rebum, dolor rebum eirmod consetetur invidunt sed sed et, lorem duo et eos elitr, sadipscing kasd ipsum rebum diam. Dolore diam stet rebum sed tempor kasd eirmod. Takimata kasd ipsum accusam sadipscing, eos dolores sit no ut diam consetetur duo justo est, sit sanctus diam tempor aliquyam eirmod nonumy rebum dolor accusam, ipsum kasd eos consetetur at sit rebum, diam kasd invidunt tempor lorem, ipsum lorem elitr sanctus eirmod takimata dolor ea invidunt.
Ai cumparat Codul fotografiei sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2024 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign