Descriere Eseuri. Cartea a treia

La 50 de ani de la prima publicare integrală a Eseurilor lui Montaigne în limba română, Editura Humanitas oferă cititorilor o nouă traducere a acestei opere fundamentale, semnată de Vlad Russo. Noua versiune, deopotrivă riguroasă și firească, urmărește să-l aducă pe Montaigne mai aproape de spiritul vremii noastre, oferindu-i cititorului o adevărată bucurie a lecturii. Ea este programată să apară în trei volume, fiecare cuprinzând câte o carte a Eseurilor. S-a pus adesea întrebarea dacă Montaigne a fost credincios, dacă a fost un catolic sincer, sau a manifestat sentimente religioase din prudență, și poate din dorința de-a sluji societatea. A formula problema în acești termeni simpliști ar însemna să tratăm superficial o gândire a cărei intenție radicală este adesea nesocotită de filozofia occidentală. De altfel, urmași ai lui Montaigne precum Descartes sau Pascal au fost destul de alarmați de îndrăzneala acestei gândiri ca să-și îndrepte căutările principale către căile prin care o puteau ocoli. Montaigne deschide gândirii filozofice două perspective, între care nu pare să se fi hotărât încă. Pe de o parte, cea a filozofiei Luminilor, care supune criticii sale toate societățile istorice, nutrind gândul utopic al unei societăți raționale. Pe de alta, relativismul care respinge orice criteriu absolut ce i-ar putea îngădui unei culturi să judece culturile diferite de ea. — CLAUDE LÉVI-STRAUSS La mine acasă, mă retrag ceva mai des în bibliotecă, de unde îmi diriguiesc totodată și gospodăria. Sunt deasupra intrării și văd la picioare grădina, ograda, curtea și mai toate acaretu­rile. Frunzăresc aici când o carte, când alta, fără rânduială și fără plan, la nimereală. Uneori îmi las gândul să zboare, alteori îmi însemnez și dictez, umblând în sus și-n jos, gândurile de față. Se află la al treilea etaj al unui turn. Aici îmi petrec cele mai multe zile din viață și cele mai multe ceasuri din zi. Încăperea e rotundă, cu un singur perete drept, pentru masa și scaunul meu; iar rotunjimea îmi oferă dintr-o privire toate cărțile așezate jur împrejur, în despărțituri cu câte cinci rafturi fiecare. Are trei ferestre cu vedere largă, de nimic împiedicată, și șaisprezece pași în diametru. — MICHEL DE MONTAIGNEMICHEL DE MONTAIGNE s-a născut în 1533 în castelul cu același nume aparținând familiei, din regiunea Perigord, aflată în sud-vestul Franței. Era gascon așadar și – cum altfel? – extrem de mândru de originea sa, fără a-i ignora cusururile. Primii ani i-a petrecut pe domeniul familial, bucurându-se de o educație cum în Franța nu se mai văzuse pană atunci: tatăl lui i-a pus un preceptor german care, neștiind limba franceză, i-a vorbit numai în latină, astfel că învățăcelul a ajuns s-o cunoască ca pe o limbă maternă. A urmat apoi cursuri de drept la Toulouse și a audiat prelegerile unor savanți ai vremii la Paris. Era deci menit unei cariere de înalt funcționar, și a și ocupat diferite posturi în administrația orașului Bordeaux. Dar singurul lucru pe care l-a socotit demn de reținut din toată acea vreme a fost întâlnirea din 1558 cu Etienne de La Boetie – de care-l va lega o prietenie legendară, întreruptă brusc de moartea prematură a prietenului, pe care a plâns-o cu un patetism reținut pană la sfârșitul vieții. Nimic de mirare așadar că în 1571 se retrage din toate funcțiile publice și se dedică unui gen literar născut din mintea lui, precum Athena din capul lui Zeus înarmată din cap pană în picioare: Eseul. De-aci înainte, viața lui se va învârti permanent în jurul Cărții pe care o scrie și rescrie neîncetat, vreme de peste două decenii. Cu două pauze revelatoare: o călătorie în Italia, prin Elveția și Germania, despre care ne-a lăsat un jurnal extrem de viu, și alegerea în două rânduri în postul de primar al orașului Bordeaux. Nimic nu-l mai putea îndepărta însă acum de Cartea lui, care topea întreaga experiență trăită de autor, cu ochii larg deschiși, în frămantatele vremi ale Războaielor Religioase și în efervescența fără egal a culturii umaniste. A publicat din ea trei ediții în timpul vieții sale – încheiată în 1592 –, completand-o și revenind mereu asupra fiecărei fraze, sfarșînd prin a lăsa posterității o carte care nu încetează să uimească prin cruditatea cu care observă lumea și, mai ales, pe sine