Flavian Vol. 2

21.6 RON

Acest produs este publicat la data de 15-03-2025 si vandut de BookZone. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.

Cod intern:
bookmaster_1328275
Disponibilitate:
In stoc
Categorie:
Producator:
Supergraph
Recomanda:

Descriere Flavian Vol. 2

Gândindu-mă la cele petrecute şi observând monahii care se apropiau de Sfântul Potir în razele luminoase ale soarelui ce răsărea, nu încetam să mă rog. Separat de lucrarea rațională a minţii, continua rugăciunea neîntreruptă, concomitent cu bătăile inimii: ­ Doamne, ­Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, ­păcătosul! Mi-e greu să redau senzaţiile pe care le aveam, pentru că ceea ce reproducem noi prin cuvinte legat de auzit-văzut-simţit nu este capabil să cuprindă şi să descrie mişcările nespuse ale harului dumnezeiesc din sufletul omului. Cel care a avut această experienţă va înţelege despre ce este vorba, iar cel care nu a avut-o, nici un are rost să încerce. Mai bine să se roage ca să primească de la Domnul o astfel de mângâiere. Să simtă Împărăţia lui Dumnezeu înlăuntrul său

0 pareri despre Flavian Vol. 2

Ai cumparat Flavian Vol. 2 sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.

Adauga un review

Adresa de e-mail nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate *

Nota ta * :

Articole asemanatoare

Despre BookMaster

Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.

AXWELL SERV SRL

RO24613290 - J17/147/2018

Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania

+4 0748 400 200

Newsletter

Iti vom trimite cele mai recente oferte saptamanal.

Urmareste-ne

© 2020 - 2025 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign

Plateste online, sigur si rapid