Acest produs este publicat la data de 15-03-2025 si vandut de BookZone. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
Trei ani de disciplină l-au construit pe Lancelot, nu o inimă ușoară sau un talent la strunit lira. Dintr-o viață care la vârsta aceea va fi părut nu mai lungă de-o săptămână, tânărul și-a închinat treizeci și șase de luni ideii altuia, fiindcă se îndrăgostise de ea. În răstimpul acesta s-a hrănit cu visuri. Voia să fie cel mai bun cavaler din lume, pentru ca și Arthur să-l iubească. Și mai voia ceva, un lucru care încă mai era cu putință în zilele acelea. Voia ca, prin neprihănire și desăvârșire, să înfăptuiască un miracol oarecare. Lancelot este cel mai iscusit cavaler al Mesei Rotunde. Încă din copilărie, el simte o dragoste nețărmurită pentru Regele Arthur și se pregătește să lupte de partea lui împotriva Puterii. Nefiind chipeș, se hotărăște să-și ia un titlu melancolic, atunci când o să fie înnobilat: Cavalerul Strâmb Croit. Odată ajuns în Camelot, luptă de partea Dreptății. Dar și împotriva lui însuși: pentru dragoste, onoare și idealuri greu de atins. Regele Arthur este cartea pe care aș lua-o pe o insulă, cartea pe care aș vrea s-o fi scris eu. Cornelia Funke Din aceeași serie:Sabia din stâncăRegina văzduhului și a întunericuluiO lumânare în bătaia vântului
Ai cumparat Regele Arthur Vol. 3 Cavalerul stramb croit sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2025 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign