Acest produs este publicat la data de 15-03-2025 si vandut de BookZone. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
Spovedania unui preot ateu este o meditaţie provocatoare pe tema condiţiei umane, dar şi o căutare a divinului, a credinţei, dincolo de superstiţii, dincolo de dogme, dincolo de orice religie instituţionalizată. Născută dintr-o experienţă directă de viață, tragică şi tulburătoare, cartea refuză resemnarea şi postulează o încredere reînnoită în umanitate.De mulți ani port haina preoției. Am slujit atâtea Învieri, an de an, și atâtea morți, mult mai multe, ori de câte ori sa ivit prilejul. Am văzut atâtea nașteri și decese, atâtea vieți atâtea suflete pe dinăuntru, din scaunul spovedaniei, acolo unde mii de oameni, dea lungul vremii, miau arătat gândurile lor, îndoielile, neputințele, durerile, dar mai ales toate mizeriile ascunse în viscerele lumii. Când mam hirotonit eram doar un copil. După primele spovedanii, mam maturizat. După primele înmormântări, mam abrutizat. După atâtea slujbe, mam plictisit de moarte Mam săturat de studiul ăsta antropologic al omului religios. Cândva ma fascinat, dar acum, că am văzut prea mul
Ai cumparat Spovedania unui preot ateu sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2025 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign