Acest produs este publicat la data de 30-09-2023 si vandut de BookZone. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
Pachet Accesează-ți puterea interioarăÎmi iau puterea înapoi – Donald M. EpsteinVindecă-ți sufletul pentru a-ți vindeca trupul!Acest ghid te va purta dincolo de cărțile tradiționale care îți vorbesc despre vindecare. Dr. Epstein, inventatorul tehnicii revoluționare Network Spinal, te invită să descoperi o perspectivă fascinantă asupra relației complexe dintre minte, trup și suflet, arătându-ți cum poți aduce mai multă armonie în corpul tău fizic, pornind de la motorul central al ființei umane – creierul. Acum e momentul să pornești într-o călătorie către conștientizarea spirituală, care îți arată cum îți poți folosi mintea și gândurile pentru a restabili echilibrul sufletului și al trupului!După ce a observat mii de oameni atât în practica sa de zi cu zi, cât și în cadrul seminariilor susținute, Dr. Epstein a descoperit douăsprezece ritmuri de bază sau etape ale conștiinței umane. Fiecare etapă înseamnă un pas în plus spre vindecare, astfel că, parcurgând cartea, ajungi să te dezbraci de traume, abuzuri sau rușini, ca de o haină mult prea strâmtă.Cele douăsprezece etape te poartă dincolo de simptomele pe care le ai, cercetând cauzele lor. Astfel, vei învăța cum bolile cronice sunt rezultatul afecțiunilor din plan psihic și emoțional, dar și cum relațiile toxice au la rădăcină sentimentele și trăirile reprimate.Această carte îți răspunde la întrebările:- De ce mă îmbolnăvesc mereu?- De ce mă simt blocat în trecut?- De ce nu pot avea o gândire optimistă?- De ce sunt stresat chiar și când pare că mă relaxez?- De ce mă simt străin de mine?Acum e momentul să întorci privirea către adâncurile inimii tale rănite și să-ți alini sufletul conștientizând durerile trecute!Recenzii de la cititoriAr trebui tradusă în cât mai multe limbi, în beneficiul omenirii! Am rămas uimită de puterea aceastei cărți! O abordare holistică grozavă și atât de practică! Nu am citit niciodată multe cărți ca aceasta! Un prieten de-al meu, chiropractician, mi-a spus că această carte ar trebui tradusă în cât mai multe limbi posibil, în beneficiul omenirii! . – DonAceastă carte este dovada că ne putem vindeca trup-minte-suflet… M-a durut atât de tare când am căzut. Dar am și mutat munții din loc atunci când m-am ridicat... Așa că vă rog din suflet, pe voi, pe cei care cred că e imposibil să-ți schimbi viața. Vă rog să nu-i deranjați pe cei care știu că e posibil! Această carte este dovada că ne putem vindeca trup-minte-suflet. – CatiBolile sunt rezultatul unor energii negative Dr. Epstein a împărtășit abordarea sa complet unică și diferită a bolilor, arătându-ne atât de clar care este drumul spre vindecare. Că vorbim de artrită, reumatism, astm, cancer sau boli autoimune – toate sunt rezultatul unui energii negative, acumulată în plan psihic și emoțional. Atunci când începem să vedem corpul ca pe o oglindă a ceea ce s-a întâmplat la nivelul minții, are mult mai mult sens înțelegerea schimbărilor produse în corpul fizic. – MaryStresul se manifestă printr-o boală, de obicei una inflamatorie Fiecare cultură are o filosofie proprie a locului în care este stocat stresul. Dr. Epstein ne arată clar că stresul se va manifesta într-o zi printr-o boală, de obicei una inflamatorie. Putem lua pumni de medicamente care să ne țină sub control simptomele, dar nu așa vindecăm cauza. E nevoie de o perspectivă mai largă pentru a vedea care este sursa bolii. La suflet și la mine trebuie să ne uităm înainte de toate! – LaurenFragment Moartea este o parte integrantă a trecerii prin suferință. În suferință, ni se oferă ocazia de a muri pentru acele perspective și atașamente vechi, obosite, care ne împiedică să mergem mai departe, și pentru vechile imagini ale sinelui, care nu mai funcționează cum ar trebui. Murim pentru relațiile de care nu mai avem nevoie, murim pentru amintirile din trecutul îndepărtat și murim pentru așteptările legate de viitor. Pulsul vieții este format din cicluri și ritmuri. Există un ritm al anotimpurilor și al mareelor oceanice; există cicluri în creșterea plantelor și în alternanța zi‒noapte. Fie că vorbim despre viața unei stele, a unei planete, a unui copac sau a unei ființe umane, există cicluri observabile de naștere, tinerețe, maturitate, bătrânețe și moarte. Există mișcări ciclice în ciclul menstrual feminin, ritmuri distincte ale bătăilor inimii umane și un model de respirație ritmică a plămânilor. Există ritmuri diferite pentru învățare și muncă, precum și ritmuri de expansiune și contracție emoțională. MANIFEST - Roxie Nafousi Scrisă de coach-ul de dezvoltare personală și regina manifestării Roxie Nafousi, această carte este un ghid esențial pentru oricine își dorește să-și acceseze puterea interioară și să-și creeze viața pe care a visat-o. 
Eos no lorem eirmod diam diam, eos elitr et gubergren diam sea. Consetetur vero aliquyam invidunt duo dolores et duo sit. Vero diam ea vero et dolore rebum, dolor rebum eirmod consetetur invidunt sed sed et, lorem duo et eos elitr, sadipscing kasd ipsum rebum diam. Dolore diam stet rebum sed tempor kasd eirmod. Takimata kasd ipsum accusam sadipscing, eos dolores sit no ut diam consetetur duo justo est, sit sanctus diam tempor aliquyam eirmod nonumy rebum dolor accusam, ipsum kasd eos consetetur at sit rebum, diam kasd invidunt tempor lorem, ipsum lorem elitr sanctus eirmod takimata dolor ea invidunt.
Ai cumparat Pachet Accesează-ți puterea interioară sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2024 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign