Acest produs este publicat la data de 30-09-2023 si vandut de BookZone. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
Specific lui Brâncuşi este faptul că visează o utopie imposibil de realizat, pe care o... realizează. Asociază în materie, în acelaşi timp, reprezentarea şi esenţa reprezentării şi le înscrie pe vecie în bronz. Iar ceea ce este extraordinar, în sensul propriu al termenului, este că această operă continuă să reverbereze. În cazul meu, mi a permis să spun poveşti. Descopăr, ca orice alt parizian iubitor de artă, o retrospectivă la Beaubourg: descopăr operele, apoi cumpăr cartea. Fac o piesă de teatru, iar apoi mă pun în mişcare pentru a merge în România şi pentru a face ca limba maternă a lui Brâncuşi să preia acest proces.Éric VignerProcesul şi cazul Brâncuşi cristalizează oarecum întrebările pe care România şi le pune referitor la viitorul său în raport cu trecutul său. Procesul din 1928 împotriva Statelor Unite, jucat pentru prima dată în româneşte, devine mult mai politic. Pentru acest proiect, actorii care se vor ocupa de apărarea operei lui Brâncuşi o vor face în limba sa, având o cultură intimă şi profundă a artistului. În imaginarul colectiv al românilor, Brâncuşi este cineva cu adevărat important. Cred sincer acest lucru. Şi simt că acţionează asupra actorilor într un mod precis, că este un motor foarte puternic pentru joc, că atinge intimitatea, nu se rezumă la a fi o simplă demonstraţie.Éric VignerÎn 1926, când mai multe sculpturi ale lui Constantin Brâncuşi au fost aduse din Europa în Statele Unite, printre care şi Pasărea în spaţiu, vameşii americani s-au grăbit să le încadreze în categoria ustensile de bucătărie şi echipament spitalicesc, aplicând tarifele corespunzătoare. Indignat, Brâncuşi a contestat această decizie funcţionărească din cauza obtuzităţii cu care era întâmpinată în America arta modernă. Aşa a pornit un proces istoric, care s-a judecat în 1928, punând faţă în faţă viziuni diferite despre artă. Acum, pentru acest Proces resuscitat, procesul intentat de Brâncuşi, întrebarea care se pune se referă la
Eos no lorem eirmod diam diam, eos elitr et gubergren diam sea. Consetetur vero aliquyam invidunt duo dolores et duo sit. Vero diam ea vero et dolore rebum, dolor rebum eirmod consetetur invidunt sed sed et, lorem duo et eos elitr, sadipscing kasd ipsum rebum diam. Dolore diam stet rebum sed tempor kasd eirmod. Takimata kasd ipsum accusam sadipscing, eos dolores sit no ut diam consetetur duo justo est, sit sanctus diam tempor aliquyam eirmod nonumy rebum dolor accusam, ipsum kasd eos consetetur at sit rebum, diam kasd invidunt tempor lorem, ipsum lorem elitr sanctus eirmod takimata dolor ea invidunt.
Ai cumparat Brancusi impotriva Statelor Unite sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2024 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign