Descriere Povestea cu elefantul vizirului

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literaturaLa Travnik se instaleaza noul vizir, un tiran anonim, insetat de singe. Curind, pasa isi aduce, de pe tarimuri indepartate, un elefant. Un animal neastimparat, care face prapad prin tarabele tirgului, si un simbol al puterii vizirului, care vrea sa-i vada pe locuitori ingenuncheati dinaintea lui. Povestea cu elefantul vizirului, care da si titlul volumului, nu este doar o parabola despre radacina rautatii omenesti, ci o intreaga istorie a suferintei popoarelor iugoslave aflate sub stapinire otomana. Sub masca unor snoave spuse la gura focului, povestirile din volumul lui Ivo Andric abordeaza trecutul si spiritualitatea comunitatii iugoslave, fie ca discuta despre temerile din preajma celui de-al Doilea Razboi Mondial, despre primele rabufniri de revolta in rindul unor tesatoare de covoare, despre coruptia autoritatilor sau mediteaza la imbatrinire, la destinul tragic al femeii ori la micimea vietii de artist.Marile povesti istorice – si nu exista multe – nu sint citite, in general, ca si cum ar fi istorice. Simti, citindu-le, ca te afli in timpul si spatiul lor. Cit de uimitor, asadar, sa descoperi pe neasteptate un maestru al genului, si inca unul care se afla in vazul lumii de aproape saizeci de ani: era 1961 cind Ivo Andric primea Premiul Nobel pentru Literatura. - The New York Review of BooksPovestirile lui Andric par simple, niste fantezii distractive; insa, intocmai ca basmele bosniace, ele sint deseori «mai adevarate decit adevarul insusi»; iata cum ni se dezvaluie vasta intelegere umana si psihologica a autorului. O abordare luminoasa – si incintatoare – a unor teme serioase. - Kirkus ReviewsPremiul Nobel pentru Literatura 1961Traducere din limba sirba si note de Gellu Naum si Voislava StoianoviciFragment din romanul Povestea cu elefantul vizirului de Ivo Andric: Metoda copilului, ingenioasa si cruda, dar naiva, se dovedi prea slaba si  nesigura pentru o gura de elefant. De cele mai multe ori, filul strivea si nuca, albina, inghitindu-le de-a valma, fara sa clipeasca. Dar joaca aceasta nu era decit inceputul. In ura lor comuna, oamenii devin perseverenti, rautaciosi, inventivi.In poznele copiilor se amestecara cei mari, insa cu prudenta si pe neobservate. Ei incepura sa arunce mere pe strazi, in fata filului, si nu de orice fel, ci numai mere frumoase, mari, ionatane domnesti, ca nu cumva alaiul sa intre la banuiala. In unele dintre merele acestea, travnicenii scobeau insa un dop, scoteau miezul, turnau inauntru nitica sticla pisata si praf de soricioaica, apoi infigeau dopul de unde fusese scos, asa fel incit marul sa para intreg. Sticla era pisata fin, iar soricioaica, in cantitati mici. Din dosul tejghelelor sau de dupa ferestrele inchise, tirgovetii il observau pe fil, asteptind actiunea otravii despre care se spusese ca lucreaza incet, dar atit de sigur, incit ii poate veni de hac si unui elefant. Cu prilejul acesta, travnicenii putura sa-si dea seama cit e de greu sa otravesti un elefant, care e in stare sa suporte orice otrava. Si continuara cu staruinta, dar zadarnic, sa-l otraveasca pe fil, pe cind el nu inceta sa-si poarte pasii prin tirgul Travnikului. Si totusi, odata cu venirea iernii, filul incepu sa slabeasca si sa dea semne de imbolnavire la stomac si la intestine. Intai, li se interzise oamenilor sa-i mai dea ceva de mincare; apoi incetara cu totul plimbarile filului prin tirg; paznicii il mai scoteau doar cind si cind pe colina de linga Conac, unde filul se mai inviora un pic. In scurtele lui plimbari pe colina, bietul elefant calca atent si solemn pe zapada subtire, o pipaia cu trompa, o ducea la gura, apoi o improsca furios in sus.Dar si plimbarile acestea devenira din ce in ce mai scurte, caci filul se intorcea singur in grajd si zacea acolo pe paie, gemind incet si bind cantitati tot mai mari de apa.Iar pe cind filul bolea asa, travnicenii se straduiau in fel si chip sa afle ce i se intimpla si cum o mai duce. Multe nu se puteau afla de la Conac, dar cu bani grei izbutira sa-l cumpere pe unul dintre oamenii de-acolo si sa afle mai intii ca filul zace si din el curge intruna, si prin fata si prin spate! ; al doilea, ca slugile de la Conac au si inceput sa discute cam cit face o piele de elefant - unii sustineau ca o mie de grosi, altii ii contraziceau, iar altii admiteau pretaluirea aceasta, dar adaugau ca tabacirea pleii dureaza un an. Tirgul, care are un simt innascut si fara gres al lucrurilor importante, se multumi cu atit. Travnicenii platira deci noutatea aceasta cit valora si continuara sa astepte fara un cuvint, schimbind doar intre ei priviri scurte, tacute, dar pline de tilc.