Acest produs este publicat la data de 06-01-2026 si vandut de BookZone. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
Lucrarea este conceputa ca un veritabil tratat de teorie generala, în care obiectul dual al procedurii penale (procesul penal și procedurile judiciare adiacente) este prezentat în toate detaliile sale tehnice, punându-se accentul pe sistemele între care oscileaza și pe fundamentele logico-juridice ale instituțiilor necesare realizarii lui.Renunțând la o prezentare clasica, de manual, în favoarea unei analize exhaustive teoretice și practice, autorul reușește o expunere completa a economiei acestei discipline, care, în pofida aspectelor sale tehnice pronunțate, are șansa de a deveni o materie pasionala, atractiva în spiritul și filosofia sa, chiar și pentru necunoscatori.Dupa prima ediție, lucrarea își continua parcursul sau universitar, sancționând instabilitatea materiei prin grija de claritate și exhaustivitate de care este ghidata, îndreptându-și atenția spre dezvoltarea principiilor directoare, devenite, în mâinile magistraților, puternice instrumente de îmbunatațire a regulilor practice.Înglobând în conținutul sau analiza critica a numeroaselor texte rezultate din schimbarile ce au intervenit în toate sursele materiei (legislație, doctrina și jurisprudența), aceasta a facut un larg loc tratarii sistemice a disciplinei în contextul modelelor procedurale contemporane și a deschis câmpul reflectarii asupra convergenței echitații procedurale cu garanțiile procesuale.Alaturi de abordarea tehnica a materiei, lucrarea exprima preocuparea autorului de a încorpora în conținutul ei toate evoluțiile doctrinei și jurisprudenței penale interne, precum și multiple referințe de drept comparat.Dincolo de analiza și valorificarea textelor procedurale interne, lucrarea poziționeaza procesul penal român într-un context european, ales de autor pentru a permite comparații cu alte sisteme procedurale, atât dintre cele aparținând sistemului romano-germanic sau nordic, cât și dintre cele aparținând sistemului common law, în varianta continentala sau americana, de natura sa-i ajute atât pe teoreticienii, cât și pe practicienii români sa înțeleaga evoluția cronologica sau fundamentul unor instituții procedurale, precum și rațiunile menținerii, combinarii, optimizarii sau împrumutarii lor
Ai cumparat Procedura penala. Partea generala (ediția a II-a revazuta și adaugita) sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2026 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign