Acest produs este publicat la data de 27-06-2025 si vandut de BookZone. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
Crezi că supereroii există doar în desene animate sau în filme? Ce-ai zice dacă ți-aș destăinui că găsești o mulțime și în viața reală, chiar aici, printre români? Pornește în aventură alături de mine și află poveștile (scrise pentru copii) unor oameni geniali care au existat cu adevărat și care au rămas în istorie datorită unor realizări cu adevărat remarcabile! Descoperă cine sunt inventatorii, oamenii de știință, personalitățile istorice sau artiștii care au dat dovadă de pasiune și ambiție, și-au urmat visul și au reușit să schimbe în bine lumea în care trăim! Lasă-te inspirat de ROMÂNI DE SUCCES!Cine ar fi crezut că un pas greșit și o neprevăzută jonglerie cu cărți mi-ar putea aduce o nouă prietenă, dar și o nouă carieră? Stai să-ți povestesc cum am cunoscut-o pe legendara Ana Aslan, medicul fețelor împărătești și al celebrităților, iar în scurt timp am ajuns să-i dau o lăbuță de ajutor la inventarea elixirului tinereții! Pare incitant, nu-i așa?Prin urmare, ești gata pentru încă o aventură palpitantă alături de mine?Al tău prieten,Osca
Ai cumparat Ana Aslan și elixirul tinereții (resigilat) sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2025 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign