Acest produs este publicat la data de 30-09-2023 si vandut de BookZone. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
Prima mea carte despre relativitate este un fascinant ghid ilustrat despre relativitate și se adresează copiilor cu vârsta peste 10 ani. Teoria relativității a lui Albert Einstein este teoria spaţiului şi a timpului. Aşa că, pentru a putea înţelege teoria, trebuie mai întâi să înţelegem ce înseamnă aceste două concepte: spaţiu şi timp. Cu toţii avem o idee înnăscută despre SPAȚIU și TIMP şi, deşi pare că sunt concepte simple, vom vedea că, dacă stăm şi ne gândim puţin, constatăm că sunt lucruri fascinante. Încă din adolescență, Einstein se întreba de ce trebuia să se gândească el atât de mult la ceva care pentru ceilalţi era atât de uşor de înţeles. Datorită îndoielilor şi raționamentelor sale, câţiva ani mai târziu avea să conceapă una dintre cele mai importante teorii ale sale, teoria RELATIVITĂŢII speciale, teoria Spaţiu–Timp. Aşa că, primul lucru pe care-l vom face va fi să înţelegem ce sunt timpul, spaţiul şi mişcarea şi ce se întâmplă cu viteza luminii. Cu aceste ingrediente, la fel ca Einstein, vom fi în stare să înţelegem lumea prin intermediul RELATIVITĂŢII. Şi vom vedea că se întâmplă lucruri ce par de domeniul SF, dar care în realitate se petrec în universul nostru. Se spune că lui Einstein i-au trebuit vreo 10 ani ca să înţeleagă ideile teoriei RELATIVITĂŢII speciale pe care a conceput-o şi doar câteva săptămâni ca să găsească ecuaţiile matematice care o exprimă. Când mergem pe stradă, ni se pare că timpul este același pentru toată lumea: pentru noi, pentru vecinul cu care ne întâlnim, pentru locuitorii României sau pentru bolovanii de pe Marte. Dar acum mai bine de o sută de ani, Albert Einstein și-a dat seama că timpul nu trece la fel peste tot și că este diferit în funcție de viteza cu care călătorim. Deci, dacă am putea călători aproape cu viteza luminii, am vedea că se întâmplă lucruri incredibile cu spațiul și timpul. Nu este niciodată prea devreme să începi să explorezi idei grozave. Această lucrare Prima mea carte despre relativitate îi introduce pe copii în lumea fizicii prin ilustrații atrăgătoare și text amuzant. Așadar, din această lucrare scrisă pe înțelesul copiilor vei afla mai multe despre cum funcționează universul nostru și despre modul în care spațiul și timpul sunt conectate
Eos no lorem eirmod diam diam, eos elitr et gubergren diam sea. Consetetur vero aliquyam invidunt duo dolores et duo sit. Vero diam ea vero et dolore rebum, dolor rebum eirmod consetetur invidunt sed sed et, lorem duo et eos elitr, sadipscing kasd ipsum rebum diam. Dolore diam stet rebum sed tempor kasd eirmod. Takimata kasd ipsum accusam sadipscing, eos dolores sit no ut diam consetetur duo justo est, sit sanctus diam tempor aliquyam eirmod nonumy rebum dolor accusam, ipsum kasd eos consetetur at sit rebum, diam kasd invidunt tempor lorem, ipsum lorem elitr sanctus eirmod takimata dolor ea invidunt.
Ai cumparat Prima mea carte despre relativitate sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2024 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign