Descriere Ecce homo. Cum devii ceea ce eşti

Nietzsche este, poate, cea mai ilustră victimă a aventurii socratice a cunoașterii de sine. Viața nu posedă fenomene originale, ci numai unele repetitive, care prin reluarea lor veșnic identică își tocesc conturul lor original. Cadrul repetiției nu este viața, căci viața însăși este un fenomen de repetiție. Omul este condamnat să trăiască într-un plictisitor șir de repetiții și reluări din care nu poate evada. Nu există fenomene absolut unice, care să nu fie repetitive și, probabil, la fel este și cu oamenii. Toți au mai fost nu o dată, ci de nenumărate ori în trecut și vor mai fi de nenumărate ori în viitor. Tot ce trebuia și putea să se producă s-a produs deja. Restul este doar monotonă repetiție: veșnică revenire a aceluiași. Eterna întoarcere exprimă nu devenirea heracliteană fără repaos, ci marile linii de stabilitate din cadrul existenței. Prin ea, Nietzsche vrea să eternizeze trecătorul, socotind timpul ca etern, eternă întoarcere, adică schimbare și stabilitate. Ecce homo este și exercițiul acestui impas al gândirii lui Nietzsche. Prin aceasta însă Nietzsche și-a adus contribuția la instaurarea unui nou idol al lumii moderne după ce aceasta a denunțat prezența idolilor de tot felul în spațiul ei de conștiință. (Vasile Muscă) Întrucât, în scurt timp, va trebui să mă adresez omenirii cu cea mai grea solicitare care i-a fost prezentată vreodată, mi se pare imperios necesar să spun cine sunt. În principiu, ar trebui să se știe: căci nu m-am lăsat «neatestat». Dar discrepanța dintre măreția misiunii mele și micimea contemporanilor mei și-a găsit expresia în faptul că nici nu am fost auzit, nici nu am fost văzut. Trăiesc pe propriul meu credit, să fie poate o simplă prejudecată faptul că trăiesc?… Este de ajuns să stau de vorbă cu vreun «om cultivat», care vine vara în Engadina de Sus, ca să mă conving că nu trăiesc… În aceste împrejurări, este o îndatorire împotriva căreia obișnuința mea și, mai mult chiar decât aceasta, mândria instinctelor mele, se revoltă, anume aceea de a spune: Auziți-mă! căci eu sunt cutare și cutare. Înainte de toate, nu cumva să mă confundați! (Friedrich Nietzsche