Acest produs este publicat la data de 15-03-2025 si vandut de BookZone. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
Misiunea noastră, ca părinţi, este să ne pregătim copiii pentru viitor. Cândva, această sarcină era mai uşoară, pentru că societatea transmitea copiilor, direct sau indirect, mesaje benefice, în ton cu valorile promovate în familie. Rolul de părinte s-a complicat pe măsură ce interesul public a fost detronat de calcule financiare, iar forma a luat loc fondului. Cei mici au devenit, astfel, asaltaţi de mesaje dăunătoare. Cartea de faţă evidenţiază puterea – încă foarte mare – pe care părinţii o au în educarea şi modelarea copiilor, dar şi vârsta la care sădirea unor valori este cea mai eficientă. Jim Taylor ajută părinţii să evite transmiterea involuntară a unor mesaje negative şi prezintă, în detaliu, 9 mesaje benefice care contribuie la transformarea copiilor în adulţi responsabili, încrezători în sine, competenţi şi iubitori
Ai cumparat Părinţii au cuvântul sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2025 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign