Descriere AME Vol. 1 (resigilat)

Ame e câmpul de luptă a două destine construite din bucăți de viitor incerte, prinse într-un lanț bolnăvicios ce le va schimba soarta pentru totdeauna. Ești față-n față cu o carte mistuitoare, cu peste 5000.000 de cititori, ce te va zdruncina din temelii și îți va provoca fiori în tot corpul. Ame spune povestea a două suflete cu simțiri diametral opuse, dar care se sudează încă de la primele priviri. Ea, definiția normalității. El, mult prea departe de a fi normal. Haotic, pe alocuri pragmatic, Zane duce o viață dublă la periferia New York-ului și e orbit de răzbunare. Dar de îndată ce o vede pe Ame, își dă seama că atunci când visezi iubire trebuie să te pregătești pentru încă o luptă. Destinul lor pare deja scris, așteptând să dea lovitura de grație. Viețile li se schimbă definitiv, iar iubirea lor interzisă ia calea tragică a unui adevăr crunt. Războiul începuse, iar noua ne căzuse baioneta. Cu accentul pus pe maturizarea emoțională, Ame e povestea unor decizii luate impulsiv, o lecție despre consecințele unei alegeri, o fantezie animată de puterea iubirii de a învinge chiar și atunci când sufletul se află pe marginea unei prăpăstii. Fragment Fără să analizez o clipă situația sau consecințele, mă aplec peste balustradă, închid ochii și sar. Două brațe puternice mă prind zdravăn, iar eu icnesc la impactul cu pieptul său dur. Răceala pielii mele face cunoștință cu dogoarea trupului său. Încă purta casca pe cap. Teroristul era tare perspicace când era vorba să se ascundă. Şiret, până în măduva oaselor îmi fixează buzele cu privirea lui arzătoare. Acum îi puteam vedea mult mai bine ochii, deoarece ne aflam lângă un felinar înalt. — Îmi pare rău ca ți-am stricat petrecerea, prințesă. Aveai întâlnire? Îl privesc stupefiată. Ce-i pasă lui? — Dispari! Mă încrunt şi-mi întorc privirea către strada pustie. De unde aveam atât tupeu? Probabil că valul de adrenalină încă mai curgea în voie prin trupul meu. Inima nu contenea să se liniștească odată, pulsând atât de tare, încât aveam impresia că o aud. — Uuu! Eşti o pisică blândă care zgârie rău. Mă strânge la piept şi mai aproape, apoi îmi şopteşte la ureche: Acolo sus nu mai erai aşa rea. Îmi arunc privirea iarăşi spre el şi, când îi întâlnesc sclipirea din ochi, mă pierd şi constat că încă eram în braţele lui. Sar ca arsă şi trag de rochie în jos, ruşinată la gândul că mâna lui perversă tocmai ce stătuse lipită de fundul meu. Aproape că intru în pământ de rușine când observ că rochia îmi era ridicată pe şolduri. Vai! Dacă îmi văzuse chiloţii când sărisem? Noroc că, înainte să plec, m-am schimbat și am luat boxerii negri dantelați în locul celor de babă, deoarece marginile groase ieșeau în evidentă prin rochia subțire. — Ai văzut ceva? îl întreb rușinată. — Stai liniștită. Nici nu mă interesează. Îmi fixez privirea în pământ în timp ce-mi netezeam poalele rochiei. Oare spusese asta din orgoliu, sau mă găsea neatrăgătoare? Cumva, mă simțeam tare prost la gândul că nu trezeam niciun fel de interes pentru un bărbat ca el. Părea atrăgător, chiar dacă nu puteam să văd prea multe pe sub geaca din piele sau casca de pe cap. Respir adânc, gândindu-mă că orice fată în locul meu s-ar simți jignită dacă ar fi tratată cu asemenea indiferență și răceală. El practic îmi spusese că nu sunt drăguță, că nu arat bine. Poate șoldurile mele erau prea mari, sau, poate, sânii prea mici. Fel de fel de complexe se trezesc din hibernare, iar eu stăteam în fața lui, îngropată de un val de rușine. Era penibil! — De ce te-ai înroșit așa, dintr-odată? Clatin din cap, evitând să-l privesc. — Nu am nimic. — Este din cauză că ți-am văzut chiloții? Cu ochii mari și gura căscată, îmi ridic fruntea din pământ la auzul vorbelor sale. — Deci i-ai văzut?! Ridică din umeri și începe să scotocească prin buzunarele gecii. — Cred că iubitul tău o să se supere, schimbă subiectul rapid. Mi se părea mie, sau tot insista pe ipoteza că eu aș avea iubit și relație, în general? Unde voia să ajungă cu toată tachinarea asta obositoare? — Sunt cu mama, spun şi-l privesc atent, încercând să mă prind de vreun detaliu ce m-ar fi ajutat să-l recunosc şi să-l denunț pe Domnul Problemă din fața mea. Pot să jur că aud un râset înfundat şi mă face să mă simt penibil. O fată de 20 de ani aproape, la o petrecere cu mama ei. Mda, avea motive să râdă. Mă întorc pe călcâie, gata să-mi iau tălpăşiţa de aici şi de lângă Domnul ISIS, dar mă prinde de încheietură puternic și mă întoarce din urmă. —Wow! Ușurel, Speedy Gonzales. Unde crezi că pleci aşa repede? — Undeva departe de tine, murmur, încă rezervată la gândul că omul ăsta ar putea fi periculos. — Ce-ai spus? — Vreau să plec. Înăuntru, de preferat. — Serios? — Da. Avea un stil barbar de a se impune. Trăgea de mine fără să stea prea mult pe gânduri. Începe să râdă, iar starea de panică mă cuprinde din nou. — Îmi pare rău, nu se poate. Crezi că scapi aşa uşor? —Poftim? Dă-mi drumul! — Că altfel, ce? — Ţip. — Ţipă! Cine crezi că te aude? spune sigur pe sine, de parcă nu cred