Acest produs este publicat la data de 30-09-2023 si vandut de BookZone. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
Gripa spaniolă din 1918–1920 a fost unul dintre cele mai mari dezastre umane, poate nu numai din veacul trecut, ba chiar din toate timpurile. A infectat o treime din populaţia lumii, de la cei mai săraci imigranţi din New York, până la regele Spaniei, Franz Kafka, Mahatma Ghandi sau Regina Maria a României. Şi totuşi, în ciuda numărului mare de victime, între 50 şi 100 de milioane de oameni, a rămas în memoria noastră ca un factor secundar al Primului Război Mondial. Relatând povestea din punctul de vedere al celor care au trăit şi au supravieţuit acelor vremuri şi bazându-se pe ultimele cercetări din istorie, virusologie, psihologie şi economie, Laura Spinney ilustrează cum pandemia a pus la încercare ingeniozitatea şi vulnerabilitatea oamenilor, dar a influenţat și politica globală, relaţiile rasiale, structurile familiale, ca şi modul de percepţie al medicinei, religiei şi artei. Cartea nu este doar o sondare, ci şi o reconstituire a trecutului. Pe măsură ce acţiunea progresează, gripa devine un personaj în sine, care se iveşte, cameleonic, în momente esenţiale ale istoriei, schimbând cursul unor evenimente care nu îi erau atribuite anterior... Captivantă. The Guardian Spinney ştie exact care mistere medicale şi scene obsedante vor face ca pandemia să ne cucerească pe de-a-ntregul imaginaţia. New York Times Percutantă... Spinney este o povestitoare care-şi ţese intriga cu un arsenal de date, precum un scriitor ştiinţific. Luând urma gripei fatale pe nouă continente, ea încearcă să ilustreze cum aceasta a afectat nu numai Occidentul răscolit de război, ci şi comunităţi îndepărtate din Africa de Sud, China şi Brazilia. Cartea dezvăluie reacţiile disperate, total diferite ale oamenilor şi impactul major al gripei asupra lumii moderne, de la medicină la afaceri şi de la politică la poezie. Science Pe lângă cercetarea exemplară, naraţiunea lui Spinney este plină de detalii fascinante şi neobişnuite... Cum centenarul acestui eveniment monumental se apropie, cu siguranţă vor apărea şi alte volume dedicate pandemiei. Cartea de faţă ridică ştacheta foarte sus. Natur
Eos no lorem eirmod diam diam, eos elitr et gubergren diam sea. Consetetur vero aliquyam invidunt duo dolores et duo sit. Vero diam ea vero et dolore rebum, dolor rebum eirmod consetetur invidunt sed sed et, lorem duo et eos elitr, sadipscing kasd ipsum rebum diam. Dolore diam stet rebum sed tempor kasd eirmod. Takimata kasd ipsum accusam sadipscing, eos dolores sit no ut diam consetetur duo justo est, sit sanctus diam tempor aliquyam eirmod nonumy rebum dolor accusam, ipsum kasd eos consetetur at sit rebum, diam kasd invidunt tempor lorem, ipsum lorem elitr sanctus eirmod takimata dolor ea invidunt.
Ai cumparat Gripa spaniolă din 1918 sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2024 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign