Acest produs este publicat la data de 30-09-2023 si vandut de BookZone. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
Pachet Prietenii SareiOferă-le copiilor tot sprijinul necesar în ceea ce privește înțelegerea și controlul emoțiilor pozitive prea puternice și emoțiilor negative! Totul cu ajutorul poveștilor, jocurilor de relaxare și sfaturilor oferite de un psiholog pentru copii. Comandă acum cele două cărți ilustrate și învață-i pe cei mici să se cunoască mai bine și să ajungă pe drumul spre maturitatea emoțională! Cunoaște-o pe SaraMicuța Sara este o fetiță adorabilă pe care o veți întâlni în fiecare poveste din pachetul Prietenii Sarei. Sara se află în situații cunoscute celor mici, cum ar fi prima vizită a unui prieten, activități practice în aer liber cu părinții, cearta cu un copil răutăcios, o zi petrecută la grădiniță. Copiii pot empatiza cu ușurință cu Sara, pentru că emoțiile simțite și exprimate de micuța Sara sunt întâlnite în viața tuturor copiilor. Iar cu ajutorul acestui personaj simpatic, al familiei și al prietenilor copiii vor reuși nu numai să înțeleagă propriile emoții, ci și să se calmeze. Cum îi ajută pe cei miciÎnvață cum să exprime în cuvinte ceea ce simt;Recunosc fiecare emoție și aleg cea mai bună metodă prin care să se calmeze;Își dau seama că toate emoțiile sunt normale, indiferent dacă sunt pozitive sau negative;Realizează că nu ar trebui să ascundă propriile sentimente, ci să discute despre ele cu părinții și prietenii;Deprind trăsături pozitive, cum ar fi amabilitatea, empatia și bunătatea în interacțiunea cu ceilalți, dar și în relația cu ei însuși;Învață să își ajute și prietenii care trec prin situații similare;Îi sprijină în adaptarea la societate și în viața de zi cu zi;Au parte de un sprijin important și de explicații specializate pentru a deveni adulți împliniți emoțional. Prietenii Sarei trec:De la agitație la atențieAGITAȚIASara este agitată atunci când Vlad, prietenul ei de la grădiniță, doarme la ea peste noapte pentru prima dată, dar părinții săi o ajută să se liniștească.ATENȚIASara își dezvoltă atenția cu o activitate practică. Sfaturile părinților săi o ajută să se concentreze pentru a construi o căsuță pentru vrăbiuțe. De la agresivitate la amabilitate AMABILITATEASara împarte prăjitura cu prietenul ei cel mai bun, Vlad, și o ajută pe doamna educatoare.AGRESIVITATEASara și Vlad descoperă împreună cum îi pot face față lui Mihai, un coleg răutăcios și agresiv.Pachet Emoțiile SareiO colecție de patru cărți ilustrate care îi vor ajuta pe cei mici să se cunoască mai bineComandă acum pachetul de cărți și ajută-i pe cei mici să-și înțeleagă și să-și controleze emoțiile cu ajutorul poveștilor, jocurilor și sfaturilor date de un psiholog pentru copii! Cunoaște-o pe Sara În fiecare poveste din Emoțiile Sarei o veți regăsi pe Sara, o fetiță adorabilă, cu care copiii se vor identifica imediat și vor empatiza cu ușurință. Sara este în situații obișnuite și foarte des întâlnite de copii în general: o serbare la școală, un joc în parc, un picnic în pădure. Micuța Sara are de-a face cu emoții intense, pe care toți copiii le întâlnesc în numeroase momente ale vieții lor. Dar aceasta reușește să îmblânzească fiecare emoție care îi invadează sufletul cu ajutorul familiei și al prietenilor. Cum îi ajută pe cei mici Învață cum să recunoască și cum să gestioneze propriile emoții;Se simt ascultați de către părinți;Realizează că nu sunt judecați pentru ceea ce simt;Își dau seama că toate emoțiile sunt normale, chiar și cele care au conotații negative;Învață cum să nu își reprime emoțiile negative;Își dau seama că și ceilalți copii au de-a face cu aceleași emoții ca ei;Învață să se adapteze mai bine;Realizează importanța propriilor emoții;Înțeleg ce este important pentru ei și pentru cei din viața lor. Călătoria emoțiilorVolumul 1: FURIA ȘI LINIȘTEASara este furioasă că prietenul său, Vlad, desenează cu carioca ei preferată, așa că îi mâzgălește desenul. Citiți povestea Sara este furioasă și descoperiți cum poate fi iertată Sara pentru ceea ce a făcut!Sara se plimbă cu tatăl ei prin pădure cu picioarele desculțe și își imaginează că sunt doi copaci. Citiți povestea Liniștit ca un copac și aflați cum vă puteți relaxa în natură!Volumul 2: TRISTEȚEA ȘI BUCURIASara este tristă pentru că și-a pierdut jucăria preferată. Citiți povestea Tristețea Sarei și descoperiți cum o ajută mama acesteia să treacă peste tristețe!Sara colecționează diferite lucruri care o fac fericită în cutia cu bucurii. Vlad este supărat pentru că a căzut și s-a lovit la genunchi. Citiți povestea Sara e bucuroasă și aflați cum îl ajută Sara pe Vlad să nu mai fie supărat! Volumul 3: FRICA ȘI CURAJULSara este cu părinții la un picnic în pădure. Aceștia o roagă să arunce gunoiul la un coș îndepărtat, însă Sara crede că este urmărită de un lup, iar apoi de un căpcăun. Citiți povestea Sarei îi este frică și descoperiți cum își învinge Sara frica!Sara și tatăl său sunt speriați de un păianjen care se află în dulapul din bucătărie. Aceștia nu știu cum pot lua biscuiții din dulap. Aflați în povestea S
Eos no lorem eirmod diam diam, eos elitr et gubergren diam sea. Consetetur vero aliquyam invidunt duo dolores et duo sit. Vero diam ea vero et dolore rebum, dolor rebum eirmod consetetur invidunt sed sed et, lorem duo et eos elitr, sadipscing kasd ipsum rebum diam. Dolore diam stet rebum sed tempor kasd eirmod. Takimata kasd ipsum accusam sadipscing, eos dolores sit no ut diam consetetur duo justo est, sit sanctus diam tempor aliquyam eirmod nonumy rebum dolor accusam, ipsum kasd eos consetetur at sit rebum, diam kasd invidunt tempor lorem, ipsum lorem elitr sanctus eirmod takimata dolor ea invidunt.
Ai cumparat Pachet Sara și Matei sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2024 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign