Acest produs este publicat la data de 23-12-2025 si vandut de BookZone. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
Blanca Perea, o înzestrată profesoară din Madrid, pare să aibă tot ce-şi doreşte. Însă lumea ei se destramă dintr-odată când bărbatul cu care este căsătorită de douăzeci de ani o părăseşte pentru altă femeie.Punând sub semnul îndoielii viaţa pe care a dus-o până la momentul despărţirii şi întrebându-se dacă se cunoaşte cu adevărat, Blanca plănuieşte nişte schimbări importante.Astfel, acceptă o bursă de cercetare în California pentru a studia postum viaţa şi opera unui scriitor spaniol exilat şi se lasă atrasă din ce în ce mai mult de lumea plină de umbre a acestuia, cu iubirile amare şi ambiţiile sale neîmplinite.Dar, cufundându-se tot mai adânc în trecut, Blanca devine din ce în ce mai conştientă de posibilităţile prezentului, graţie întâlnirii cu Daniel Carter, un profesor fermecător care deţine informaţii cruciale şi niciodată dezvăluite despre scriitorul mort.Plin de lirism, dar şi încărcat de umor, romanul Maríei Dueńas este o călătorie a sufletului de la suferinţele trecutului către prezentul încărcat de promisiuni, este povestea unei femei care descoperă valoarea celei de-a doua şanse
Ai cumparat Ce avem si ce uitam sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2026 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign