Descriere Intermitentele mortii

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literaturaIntr-o tara al carei nume nu este mentionat, se intimpla ceva ce nu s-a mai pomenit de la inceputul lumii: moartea decide sa-si suspende activitatea. Din acel moment, destinul oamenilor pare a fi sa traiasca vesnic. Dupa o scurta perioada de euforie, lumea se cufunda insa in haos si disperare si incepe sa caute diferite moduri de a convinge moartea sa-si reintre in drepturi, in urma presiunilor din partea bisericii, a familiilor ingrozite de batrinii ce insista sa faca umbra pamintului, a sinucigasilor si a companiilor de pompe funebre.Fragment din romanul Intermitentele mortii de Jose Saramago: Desi fusese imediat ridiculizata de ziarele concurentei, care reusisera sa smulga inspiratiei redactorilor lor principali cele mai diverse si substantiale titluri, uneori dramatice, alteori lirice, si, nu rareori, filozofice sau mistice, atunci cind nu erau de o ingenuitate induiosatoare, ca in cazul acelui ziar popular care s-a multumit cu intrebarea Si Acum Ce Se Va intimpla Cu Noi, adaugind drept coada a frazei ostentatia grafica a unui enorm semn de intrebare, deja amintita manseta An Nou, Viata Noua, in ciuda banalitatii sale apasatoare, pica la tanc pentru unii care, prin temperament sau educatie, preferau mai presus de orice fermitatea unui optimism mai mult sau mai putin pragmatic, chiar daca aveau motive sa creada ca ar fi vorba de o simpla si poate trecatoare aparenta. Traind, pina in aceste zile de confuzie, in cea mai buna dintre toate lumile posibile si probabile, asa cum si-o imaginasera ei, descopereau, incintati, ca acum se intimpla tot ce putea fi mai bun, realmente mai bun, ca aparuse chiar aici, la usa lor, o viata unica, minunata, fara frica zilnica de foarfeca scrisnind a parcei nemurirea in patria care ne-a dat fiinta, la adapost de incomoditati metafizice si gratis pentru toata lumea, fara vreo scrisoare sigilata care trebuie deschisa in ceasul mortii, tu in paradis, tu in purgatoriu, tu in infern, fara de raspintia in care se desparteau, pe vremuri, tovarasi dragi din aceasta vale a plingerii numita pamint, destinele noastre in lumea cealalta. Data fiind aceasta stare de lucruri, periodicele reticente sau circumspecte, si odata cu ele televiziunile si radiourile similare, n-au avut alta solutie decit sa se ralieze la fluxul de bucurie colectiva care se raspindea de la nord la sud si de la est la vest, inviorind mintile tematoare si tirind departe de priviri umbra lunga a lui thanatos. Pe masura ce zilele treceau si vazind ca realmente nimeni nu murea, pesimistii si scepticii, cite putini la inceput, apoi in masa, s-au alaturat la marele magnum de cetateni care profitau de orice ocazie ca sa iasa in strada si sa proclame, sa strige in gura mare ca acum da, viata e frumoasa.Intr-o zi, o doamna, vaduva de curind, negasind o alta modalitate de a-si manifesta fericirea cea noua care-i inunda fiinta, desi cu usoara durere de a sti ca, nemurind, nu avea sa-l mai vada niciodata pe raposatul dupa care plingea, se gindi sa arboreze, in balconul plin de flori al sufrageriei, drapelul national. Zis si facut, cum se spune, in mai putin de patruzeci si opt de ore, actiunea de arborare a drapelelor nationale se raspindi in toata tara, culorile si simbolurile drapelului se instapinira peste peisaj, mai vizibile in orase, datorita faptului evident ca beneficiau de mai multe balcoane si ferestre decit zonele de la tara. Era imposibil sa rezisti unei asemenea fervori patriotice, mai cu seama ca, venite de nu se stie unde, incepusera sa se raspindeasca anumite declaratii nelinistitoare, ca sa nu spunem de-a dreptul amenintatoare, cum ar fi, de exemplu, Cine nu pune drapelul nemuritor al patriei la fereastra casei sale nu merita sa traiasca.