Acest produs este publicat la data de 15-03-2025 si vandut de BookZone. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
Cum ar arăta o Românie educată? După multe eforturi, am reușit în sfârșit să avem o nouă lege a învățământului. Bună sau rea, pe placul unora sau criticată de alții, important este că o avem. Acum trebuie s-o implementăm. Noua lege a educației din Finlanda a fost declicul unei transformări majore. Sau poate necesitatea transformării majore a învățământului finlandez i-a determinat pe guvernanți să conceapă o nouă lege, cu tot ce a ținut de implementarea ei. Și la noi este (încă) un nou început.Suntem în plină schimbare climatică, societală, politică și tehnologică. Viteza transformării este enormă, iar presiunea pe care o suportăm zilnic este pe măsură. Dacă noi, adulții, ne aflăm într-o asemenea stare, ce facem cu copiii noștri? Cum îi sfătuim și cum îi pregătim pentru lumea pe care am creat-o? Cum îi ajutăm, astfel încât să poată reacționa cu succes la schimbare? În anul în care apare această carte, România are cel mai mare buget pentru educație din istorie. E încă departe de ce ne-am dori, însă mai mult decât am sperat
Ai cumparat ERI. Învățământul finlandez în practică sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2025 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign