Acest produs este publicat la data de 03-02-2024 si vandut de BookZone. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
Cea mai recentă lucrare dramatică, scrisă tot în colaborare cu George Bănică, Singurătatea unei femei (Arta conversației II), a fost jucată de Compania particulară Arlechin (premiera la 10 iulie 1990, la Pitești, regia Mihai Manolescu). Personajul central, doctorița Sînziana Hangan, izbutește să fie vie, reală, autentică fiindcă oglindește, în trăirea ei de fiecare clipă, familia din care face parte, profesia pe care o practică, relațiile ei cu societatea, și, uneori, avatarurile ei pasionale. Toate acestea exprimate prin cuvintele pe care le spune, le aude sau pe care doar sieși și le rostește. Asta fără să mai amintim atâtea lucruri pe care le știe fără să i le spuie nimeni...Dincolo de frumusețile stilului, un stil de un scânteietor firesc, - dincolo de vibrația autentică a eroilor și de reușitele tablouri de gen, cartea este, în primul rând, a unui moralist preocupat să afle sensurile ascunse ale existenței, explicația determinantelor sufletești. - N. Carandino - Convorbiri literare, dec. 1980. În piesa Ilenei Vulpescu (coautor George Bănică), personajele din celebra Arta Conversației se întâlnesc peste aproape un sfert de veac înfruntându-se cu sinceritate și convingere.Singurătatea unei femei deapănă povestea eroinei principale, doctorița Sânziana, femeie de o tulburătoare frumusețe morală. Ea înfuntă, cu demnitate și curaj - ca medic, soție și mamă - inerentele încercări ale vieții.O poveste de dragoste, cu bucuriile dar și cu neașteptatele eșecuri, cu speranță și cu amăgiri, Sânziana străduindu-se, totuși, să fie fericită și să le insufle curaj oamenilor. - Irina Gheorghiu Arta conversației se revendică de la ciclul românesc inaugurat în Rămas bun. Melina Mavros, eroina primului roman, apare fugitiv, evocată de Sînziana într-un excurs genealogic. Ceea ce unește cu adevărat cele două romane nu e atât intenția ciclică, ci modalitatea comună de a construi fundalul social. În Rămas bun e refăcut fragmentar începutul de secol XX. Arta conversației reconstituie atmosfera anilor de după al doilea război. (...) Ileana Vulpescu rafinează obiectivismul auto-ironic prin care a impresionat în romanul Rămas bun, găsind în Arta conversației tonul just pentru o proză de auto-denunțare mistificatoare a iluziei. Iluzia psihologică este subminată, dizolvată în plan abstract, în folosul unei iluzii noi. (...) Roman de o simplitate amăgitoare, Arta conversației conține, în țesătura fucțiunii, un mic tratat de artă a povestirii. - Val Condurache - Convorbiri literare, 8 aug. 1980
Eos no lorem eirmod diam diam, eos elitr et gubergren diam sea. Consetetur vero aliquyam invidunt duo dolores et duo sit. Vero diam ea vero et dolore rebum, dolor rebum eirmod consetetur invidunt sed sed et, lorem duo et eos elitr, sadipscing kasd ipsum rebum diam. Dolore diam stet rebum sed tempor kasd eirmod. Takimata kasd ipsum accusam sadipscing, eos dolores sit no ut diam consetetur duo justo est, sit sanctus diam tempor aliquyam eirmod nonumy rebum dolor accusam, ipsum kasd eos consetetur at sit rebum, diam kasd invidunt tempor lorem, ipsum lorem elitr sanctus eirmod takimata dolor ea invidunt.
Ai cumparat Singuratatea unei femei sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2025 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign