Descriere Urcanestii

Apoi văd copilăria mea, mizeria și lupta mea pentru biruință, văd totul: lelea Anica, bătrâna cu degetele încârligate, bătrânul badea Ioan cu fața lui arsă de soare, casa noastră în vârful dealului, aud freamătul salcâmului din colț, respir aerul curat din cimitir, văd casa noastră, câmpul, satul învăluit între pomi ca într-o pădure verde – văd toată copilăria mea îmbrăcată în haina trandafirie a visului din Primăvara vieții – văd totul – trăiesc înlănțuirea micilor intrigi ale babelor din sat, aud sunetul clopotului ascuțit, al cingătauălor de la boi, cântecul cocoșilor, pocnetele bicelor și strigătele oamenilor. Și pădurea verde, Simeria, nopțile senine, lucirea stelelor și farmecul lunii care m-a îmbătat și m-a adormit de atâtea ori. Văd pe Ludovica primarului, Victoria lui Cozma, fata înaltă și curajoasă care m-a bătut și m-a scăpat de bătaie de atâtea ori. Și-mi vine să le scriu. Să prind toată lumea, tot aerul, toate firele de iarbă de pe țintirim într-o operă care să miroase a primăvară, a flori, a fum de băligar, a vis și a fericire. (PAVEL DAN, Jurnal) Și, oricât de paradoxal ar părea, bătrânul Urcan nu bate drumurile numai pentru a aduna avere, ci și dintr-o înclinație spre sărăcie și umilință, dar și pentru altceva: pentru a se culca sub cerul liber, cu capul pe o piatră, în mijlocul câmpurilor. El fuge de-acasă pentru a rupe legăturile cu satul, cu familia și pentru a se regăsi singur cu drumurile, cerul, pământul. Este bogat și n-are nevoie să facă avere; nu este nici măcar zgârcit, pentru că vinde aproape pe nimic ce a obținut cerșind sau dăruiește; el vrea bogăția și, în același timp, se detașează de ea. Nu se poate spune ce anume îl îndeamnă pe Urcan să cutreiere drumurile. Este aici, desigur, o neliniște secretă. (EUGÈNE IONESCO, în traducerea lui Sergiu Pavel Dan