Acest produs este publicat la data de 15-03-2025 si vandut de BookZone. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
Cum putem sădi în sufletul băieţilor noştri dorinţa de a fi eroi? Cum îi putem învăţa să pună nevoile altora mai presus de cele proprii, într-o epocă în care respectul şi onoarea par nişte relicve ale unui trecut îndepărtat? Această carte vine în ajutorul părinţilor care îşi doresc să-şi motiveze copiii, captivându-le imaginaţia şi folosindu-se în mod inspirat de pasiunea acestora pentru aventură. Autoarea explorează modul în care cavalerii din trecut au transpus în viaţa de zi cu zi diferitele aspecte ale Codului cavalerilor, aşa cum a fost descris în poemul Cântecul lui Roland , dar şi modul în care băieţii noştri pot readuce la viaţă astăzi aceste idealuri. Primul pas ar fi motivarea copiilor de a îmbrăţişa această aventură, explicându-le de ce merită să aspire la cavalerismul modern. HEATHER HAUPT este mamă a trei cavaleri în devenire şi a unei prinţese zglobii şi îşi doreşte ca micuţii ei să schimbe lumea în bine. Folosindu-se de formaţia sa de pedagog şi autor, ea participă la numeroase conferinţe, cu scopul de a inspira cât mai mulţi părinţi să-şi crească copiii cu multă iubire. Heather Haupt a scris un ghid extrem de util despre modul în care ne putem ajuta băieţii să devină bărbaţi... Cavalerismul pare a fi pe cale de dispariţie, însă cartea lui Haupt le arată părinţilor cum pot readuce la viaţă acest concept! John Rosemond, psiholog, autorul cărţii Parenting by The Boo
Ai cumparat Cavaleri în devenire. Ghidul băieților bine-crescuți sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2025 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign