Acest produs este publicat la data de 30-09-2023 si vandut de BookZone. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
Sammie McCoy e o fată deșteaptă care ştie ce vrea: să termine liceul ca șefă de promoție şi să plece cât mai repede din micul orăşel în care trăieşte. Nimic n-are cum să-i stea în cale, mai puţin boala genetică extrem de rară pe care o are şi care ameninţă să-i fure amintirile şi viața. Aşa se naşte cartea memoriei: un jurnal pe care Sammie îl scrie pentru sinele ei din viitor, ca să-şi poată aduce aminte unde şi-a lăsat diverse obiecte sau cât de minunat e să ai din nou un prieten bun. Cartea memoriei reţine cele mai importante momente din viaţa lui Sammie, oamenii care i-au frânt inima, cei care i-au făcut-o să crească, reamintindu-i mai ales că a trăit bucurându-se cât se poate de viaţă. Povestea unei adolescente care, în timp ce visează la viitor, descoperă că – din cauza unei boli necruțătoare – trebuie să se mulțumească numai cu prezentul. Iar prin determinarea ei de a trăi clipa, îi învață și pe cititori o lecție ce n-ar trebui nicicând trecută cu vederea: din moment ce nu știi ce îți rezervă viața, aceasta trebuie prețuită zi de zi, clipă de clipă. Avery echilibrează perfect umorul cu tristeţea devastatoare. Vocea lui Sammie este înduioşătoare, dar nu stârneşte mila în timp ce-şi povesteşte speranţele de viitor sau gândurile despre trecut. O poveste despre autocunoaştere care cu greu poate fi lăsată din mână. Booklist O carte sinceră, amuzantă şi dulce-amăruie. O lectură chiar de neuitat. BookPage Stări prin care cel mai probabil vei trece în timp ce vei citi această carte minunată: vei spera la nesfârșit, vei plânge în neștire, vei descoperi bucuria de a trăi clipe frumoase în vremuri dificile. Adi Alsaid Genialul roman al Larei Avery despre o fată care află că viața ei se apropie de sfârșit – fix atunci când simte că e abia la început de drum – îți va deschide inima și, cel mai probabil, ți-o va frânge. Neînfricata Sammie McCoy e o eroină de neuitat și, imediat ce-am terminat această carte, a început să mi se facă dor de ea. Și încă mi-e dor. Emily Raymond În Sammie McCoy, Avery a creat un personaj care debordează de energie. Iar Sammie e atât de al naibii de isteață, încă ești la un pas de a crede că va depăși orice obstacol. Dar nu despre asta e Cartea memoriei. La un moment dat nu mai contează ce se va-ntâmpla, iar Avery ne învață să iubim ceea ce avem deja. O lectură înduioșătoare. Geoff HerbachDe ce să citești cartea: Este o poveste copleșitoare despre ce înseamnă să-ți faci amintiri, știind că la un moment dat le vei pierde.Are o eroină puternică și plină de viață.Este un roman care te va face să râzi și să plângi și o lectură captivantă, o carte pe care n-o vei mai lăsa din mână până la final
Eos no lorem eirmod diam diam, eos elitr et gubergren diam sea. Consetetur vero aliquyam invidunt duo dolores et duo sit. Vero diam ea vero et dolore rebum, dolor rebum eirmod consetetur invidunt sed sed et, lorem duo et eos elitr, sadipscing kasd ipsum rebum diam. Dolore diam stet rebum sed tempor kasd eirmod. Takimata kasd ipsum accusam sadipscing, eos dolores sit no ut diam consetetur duo justo est, sit sanctus diam tempor aliquyam eirmod nonumy rebum dolor accusam, ipsum kasd eos consetetur at sit rebum, diam kasd invidunt tempor lorem, ipsum lorem elitr sanctus eirmod takimata dolor ea invidunt.
Ai cumparat Cartea memoriei sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2024 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign