Suport Clienti

+4 0748 400 200

Zissicusut

28.41 RON

Acest produs este publicat la data de 30-09-2023 si vandut de BookZone. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.

Cod intern:
bookmaster_1265017
Disponibilitate:
In stoc
Categorie:
Producator:
Vellant
Recomanda:

Descriere Zissicusut

Zis și Cusut | Victoria Zidaru este un volum ce cuprinde imagini și texte despre cel mai recent proiect al artistei. Mi-am petrecut copilăria într-un colţ de rai, într-un sătuc de lângă Suceava. (…) Mă jucam în ploaie, vorbeam cu vântul, şuierând ca el, strigând norilor să se risipească, râzând soarelui să iasă şi să lumineze pajiştea verde din curtea casei părinteşti. O amintire foarte clară este cea în care am fugit pe un deal, prin ploaie, pentru că acolo, în vârful lui, stăteau norii, şi eu voiam să intru printre ei, ca printre nişte vălătuci de lână, ca aceia pe care îi torcea bunica. Expediţia zilei era să merg pe un deal, aflat în spatele casei noastre, pentru că îmi plăcea să privesc satul de sus, casele şi acareturile ca nişte jucării, pajiştile şi grădinile ca nişte desene în carouri, oamenii ca nişte furnici. Aveam senzaţia că planez ca un fulg peste toate acestea, într-o stare de fericire cum numai în copilarie poţi s-o ai.(…) Legat de această senzaţie de zbor, ca-n vis, vreau să spun că atunci când în viaţă mi-a fost greu, sau am fost încercată de năpraznice suferinţe, amintirea acelor clipe mi-a uşurat sufletul. Jucăriile mele n-au fost din cele cumpărate din magazin, ci făcute de meşterii satului, din lemn, ori însăilate, din cârpe şi beţişoare, de mama şi, mai târziu, chiar de mine, folosindu-mi imaginaţia, făcându-mi păpuşi, casuţe, scăunele sau orice doream să am. Un scăunel întors invers devenea maşină, ori vapor, ori altceva. În jocul acesta al copilăriei, fiecare obiect căpăta o dimensiune spirituală. Reperele vieţii mele atunci s-au fixat. Se spune că ceea ce faci în primii trei ani de viaţă constituie un fel de amprentă, o matrice pentru ceea ce vei deveni mai târziu şi la care te vei reîntoarce, sistematic, etapă după etapă a vieţii tale. Aşadar, copilăria mea acolo a fost ca o vizită în Rai, primită cadou de la Dumnezeu, cel puţin aşa văd acum timpul fericit petrecut atunci. Victoria Zidaru (…) Meditaţiile Victoriei asupra esenţialului, în diferite forme de manifestare – sculptate, pictate, cusute – se convertesc în roadele înaripate ale îndeletnicirilor ei. Simboluri ce dau de gândit asupra condiţiei umane şi a relaţiei dintre om şi Creatorul său, ele conferă celui ce le-a plăsmuit un rol distinct, atât ca formă, cât şi ca miez, în arta contemporană românească, impun arta-pledoarie pentru întoarcerea la normalitatea de a fi, din care şi pentru care, din imensă iubire, au fost făcute omul şi lumea. Instalaţia Cuvântului Zis şi cusut se întrupează cu dublă utilitate – estetică şi contemplativă, fizică şi metafizică –, asemenea obiectelor făurite de ţăranii români de odinioară, a căror existenţă era, ea însăşi, guvernată de aceste norme . Alexandru DavidianAbsolventă în 1983 a Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu , distinsă cu Bursa pentru Creație a Uniunii Artiștilor Plastici în 1984, Victoria Zidaru este o prezență distinctă în arta românească, ea abordează în demersul ei artistic de ecologie spirituală materiale umile, găsite în proximitate, oferite cu generozitate de natură și de cele mai multe ori condamnate la acest statut de indiferența noastră. Lucrări ale acesteia, în diferite tehnici, se află în colecții importante precum Muzeul Național de Artă Contemporană din București, Colecția de Artă a Casei Regale a României sau Muzeul de Artă Recentă din București

Additional Information

Eos no lorem eirmod diam diam, eos elitr et gubergren diam sea. Consetetur vero aliquyam invidunt duo dolores et duo sit. Vero diam ea vero et dolore rebum, dolor rebum eirmod consetetur invidunt sed sed et, lorem duo et eos elitr, sadipscing kasd ipsum rebum diam. Dolore diam stet rebum sed tempor kasd eirmod. Takimata kasd ipsum accusam sadipscing, eos dolores sit no ut diam consetetur duo justo est, sit sanctus diam tempor aliquyam eirmod nonumy rebum dolor accusam, ipsum kasd eos consetetur at sit rebum, diam kasd invidunt tempor lorem, ipsum lorem elitr sanctus eirmod takimata dolor ea invidunt.

  • Sit erat duo lorem duo ea consetetur, et eirmod takimata.
  • Amet kasd gubergren sit sanctus et lorem eos sadipscing at.
  • Duo amet accusam eirmod nonumy stet et et stet eirmod.
  • Takimata ea clita labore amet ipsum erat justo voluptua. Nonumy.
  • Sit erat duo lorem duo ea consetetur, et eirmod takimata.
  • Amet kasd gubergren sit sanctus et lorem eos sadipscing at.
  • Duo amet accusam eirmod nonumy stet et et stet eirmod.
  • Takimata ea clita labore amet ipsum erat justo voluptua. Nonumy.
0 pareri despre Zissicusut

Ai cumparat Zissicusut sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.

Adauga un review

Adresa de e-mail nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate *

Nota ta * :

Articole asemanatoare

Despre BookMaster

Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.

AXWELL SERV SRL

RO24613290 - J17/147/2018

Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania

+4 0748 400 200

Newsletter

Iti vom trimite cele mai recente oferte saptamanal.

Urmareste-ne

© 2020 - 2024 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign

Plateste online, sigur si rapid