Acest produs este publicat la data de 19-12-2025 si vandut de BookZone. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
Roman minuscul în două părţi destinat copiilor de la 8 ani în sus şi adulţilor de la 108 ani în jos Într-un orășel liniștit trăiește Adelina, o fată de 13 ani, care iubește literatura. Fiindcă toată lumea e de părere că-i lunatică, adică o visătoare cu capul în nori și gândurile-n lună, fata își petrece timpul cu Sleepy, motanul ei vorbitor.Într-o bună zi, cei doi sunt martori la o întâmplare extraordinară: pe nesimțite, crocodilii dintr-o mlaștină din apropiere se insinuează în localitate și aduc cu ei mlaștina, la propriu și la figurat. Încet-încet, reptilele pun stăpânire pe oraș, iar oamenii, împărțiți în tabere pro și contra crocodili, se refugiază pe acoperișuri și încearcă să le facă față invadatorilor.Cum vor scăpa locuitorii asediați de solzoșii verzi? Ei bine, cu ajutorul Adelinei și al poeziei, care are puteri magice, fiindcă vine de pe lună, după cum știu toate pisicile din oraș. Nu-i de mirare că, în cele din urmă, în localitate se deschide Consulatul Lunii, pentru ca iubitorii de literatură, așa ca Adelina, să călătorească în spațiu și să lase în urmă, măcar pentru o vreme, realitatea de pe pământ. De mai multă vreme mă preocupă aceste întrebări: cum le-ar putea fi explicate copiilor catastrofe geopolitice? Sau instaurarea lentă a unei dictaturi? Sau acumularea lașităților într-o lume care nu mai vrea să-și apere libertatea? Nu știu în ce măsura am reușit, dar am încercat să scriu această poveste pentru copii peste 8 ani și… sub 108. — MATEI VIȘNIE
Ai cumparat Consulatul Lunii sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2026 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign