Acest produs este publicat la data de 15-03-2025 si vandut de BookZone. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
Cele mai frumoase fabule ale lui La Fontaine reimaginate în proză pentru copiii de astăzi: personajele sunt aceleași, morala a rămas neschimbată, iar comicul de situații e și mai comic. S-au schimbat doar decorurile și scenografia, astfel încât cei mici să se identifice mai ușor cu eroii povestioarelor și să simță că întâmplările din carte le sunt familiare. La fiecare pagină copiii vor descoperi activități distractive, iar la finalul cărții vor citi traducerea fabulei originale, într-o frumoasă reverență făcută literaturii clasice. Lupul, un ticălos și jumătate, se hotărăște să se deghizeze în păstor și să se strecoare la petrecerea aniversară a unei oițe. Sărbătorita și-a invitat o mulțime de colegi de la școală, toți foarte gustoși, iar lupului îi lasă gura apă.Ce crezi, va reuși lupul să nu se dea de gol și să rămână în rolul de păstor până la sfârșit? Descoperă activităţile distractive din paginile cărţii şi fabula originală la final
Ai cumparat Lupul prefăcut păstor sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2025 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign