Acest produs este publicat la data de 06-12-2024 si vandut de BookZone. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
ROMAN CÂȘTIGĂTOR AL PREMIULUI PULITZER ÎN 20241874, Virginia de Vest. La nouă ani de la încheierea Războiului Civil american, ConaLee, în vârstă de doisprezece ani, părăsește locuința din munți a familiei pentru a-și însoți mama la un cunoscut ospiciu dintr-un oraș îndepărtat. De mai bine de un an, mama ei nu mai vorbește, iar de câteva săptămâni, de la nașterea fraților gemeni ai ConeiLee, nu s-a mai ridicat din pat, lăsând asupra fetei toată povara gospodăriei. La oraș le duce pe amândouă Domnu, bărbatul pe care ConaLee îl crede tatăl ei, iar în urmă, pe creasta muntelui, n-a mai rămas decât Dearbhla, bătrâna doftoreasă pe care ConaLee a considerat-o mereu o bunică, dar pe care Domnu o detestă.Călătoria se va dovedi hotărâtoare pentru soarta tuturor membrilor acestei familii și va da, în cele din urmă, la iveală secretele tragice ale unor destine prinse și răvășite de istoria recentă a statelor americane. Roman complex al schimbărilor – violente sau subtile, exterioare, dar mai ales interioare –, Paznicul de noapte ne călăuzește prin labirintul gândurilor și emoțiilor unor personaje memorabile: de la curajoasa ConaLee sau clarvăzătoarea Dearbhla, la misteriosul paznic de noapte al azilului, la figura brutală a lui Domnu și până la femeia aprigă ce conduce bucătăria, doamna Hexum.Pe nesimțite, din detalii pline de miez și într-un limbaj adesea poetic, Jayne Anne Phillips compune tabloul Americii profunde a vremii, al unei societăți pline de contradicții, de violență și discriminare rasială, etnică și socială, care merge înainte hrănită de curajul celor uitați și pierduți în război și de rezistența supraviețuitorilor. Paznicul de noapte reconstituie trecutul cu o remarcabilă fidelitate, aruncând o punte simbolică spre prezentul frământat al lumii noastre.Recenzii Phillips îmbină aproape alchimic sentimentul pierderii și serenitatea, moartea și transcendența. – Ken Burns, regizor Jayne Anne Phillips este o scriitoare strălucită la apogeul puterilor sale creatoare. – Tayari Jones, autoarea cărții An American Marriage Melancolic și de o mare frumusețe... Meticulos și captivant construit... Cei buni și cei răi suferă deopotrivă. Conștiința artistică nu-i permite lui Phillips să se ferească de acest adevăr, dar inima ei generoasă nu poate accepta ca acesta să fie ultimul cuvânt. – The Washington Post Un sentiment profund de pierdere bântuie romanul, iar autoarea reconstituie în mod remarcabil locurile și situațiile... Epoca tulbure și încă dureroasă de după Războiul Civil prinde viață într-o poveste captivantă. – Publishers Weekl
Eos no lorem eirmod diam diam, eos elitr et gubergren diam sea. Consetetur vero aliquyam invidunt duo dolores et duo sit. Vero diam ea vero et dolore rebum, dolor rebum eirmod consetetur invidunt sed sed et, lorem duo et eos elitr, sadipscing kasd ipsum rebum diam. Dolore diam stet rebum sed tempor kasd eirmod. Takimata kasd ipsum accusam sadipscing, eos dolores sit no ut diam consetetur duo justo est, sit sanctus diam tempor aliquyam eirmod nonumy rebum dolor accusam, ipsum kasd eos consetetur at sit rebum, diam kasd invidunt tempor lorem, ipsum lorem elitr sanctus eirmod takimata dolor ea invidunt.
Ai cumparat Paznicul de noapte sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2024 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign