Zece îngeri mititei. Lecturi pentru copii 6-14 ani

28.4 RON

Acest produs este publicat la data de 15-03-2025 si vandut de BookZone. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.

Cod intern:
bookmaster_1332469
Disponibilitate:
In stoc
Categorie:
Producator:
Niculescu
Recomanda:

Descriere Zece îngeri mititei. Lecturi pentru copii 6-14 ani

Cu noul volum ZECE ÎNGERI MITITEI adresat celor mici (care l-au şi inspirat), Florentina Chifu reconfirmă din plin vocaţia şi harul poetic pe care i le-a dat Dumnezeu, fiindcă să scrii poezie pentru copii este, adesea, mult mai greu decât se crede, mai ales dacă intenţionezi să fii original, să atragi şi să placi cititorului acestui gen de literatură, cu îndelungate tradiţii la noi şi nu numai. Autoarea cărţii are o bogată imaginaţie, deţine din plin arta de a se copilări , de a se face înţeleasă şi iubită de cei cărora li se adresează, construind cu inspiraţie universuri şi lumi ale boabei şi ale fărâmei , cum ar fi zis Tudor Arghezi, poetul cu care Florentina Chifu se întâlneşte pe alocuri, prin viziune şi gingăşie, în paginile de faţă.Sunt poeme cu îngeri, altfel decât cele ale lui Vasile Voiculescu, dar şi poezii prin care, cu o baghetă magică, scriitoarea dă viaţă, vibraţie, culoare şi lumină unui spaţiu în care, unite prin dragoste şi prietenie, trăiesc laolaltă arbori şi animale, gâze şi îngerei , bunici, mame şi taţi, cuprinşi cu toţii parcă într-un carnaval al jocurilor, al iubirii şi, nu în ultimul rând, al unor vise pe cât de frumoase, pe atât de adevărate, morala şi învăţămintele fiind strecurate discret, fără didacticism şi ostentaţie.O carte luminoasă, inspirând optimism şi încredere, iubire faţă de tot ce vieţuieşte în univers, o carte ca o insulă de bucurie în lumea noastră, a celor mari şi a celor mici, tot mai stresată de ritmurile şi de neliniştile vieţii de azi. Şi, nu în ultimul rând, o carte căreia ilustraţiile foarte expresive ale lui Done Stan îi cresc valoarea şi-i deschid larg porţile către cititor.Florentin Popescu

0 pareri despre Zece îngeri mititei. Lecturi pentru copii 6-14 ani

Ai cumparat Zece îngeri mititei. Lecturi pentru copii 6-14 ani sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.

Adauga un review

Adresa de e-mail nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate *

Nota ta * :

Articole asemanatoare

Despre BookMaster

Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.

AXWELL SERV SRL

RO24613290 - J17/147/2018

Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania

+4 0748 400 200

Newsletter

Iti vom trimite cele mai recente oferte saptamanal.

Urmareste-ne

© 2020 - 2025 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign

Plateste online, sigur si rapid