Descriere O istorie a literaturii române pe unde scurte

Ca şi cum ar fi împlinit un testament nescris al tatălui său, Monica Lovinescu a creat în studiourile Europei Libere un adevărat cenaclu literar. Acolo se citeau scrieri care în România erau interzise, se organizau dezbateri cu autori români şi se comenta, cu pertinenţă, o creaţie literară născută în vremuri de represiune. Căci pe atunci, în ţară, cenzura nu doar mutila producţia scriitorului, ci şi distorsiona ideologic judecata criticului literar.Cronicile literare ale Monicăi Lovinescu recompun, panoramic, istoria recentă a literaturii noastre. Iar dacă în salonul de altădată al cenaclului Sburătorul, patronat de criticul E. Lovinescu, încăpeau doar puţini, în salonul deschis pe unde scurte a încăput, cum ştim, o întreagă ţară.  Noi toţi am ascultat-o cu sfinţenie, vreme de treizeci de ani, de două ori pe săptămână, comentând cărţi şi evenimente culturale. Un cronicar literar devenit legendă vie. […] Cine dintre noi n-a simţit asta? Şi, apoi, cine n-a dorit să-şi confrunte opiniile cu ale ei, ori să fie omologat de ea? — NICOLAE MANOLESCU, Istoria critică a literaturii române  În totalitarismul din secolul al XX-lea, scriitorului i s-a cerut însă să păcătuiască prin şi cu instrumentul lui de creaţie: cuvântul. Adevăratul păcat – ca şi adevărata răspundere – a unui scriitor se săvârşeşte împotriva cuvântului şi în funcţie de el. Scriitorul a fost împins (în momentele cele mai grave, obligat) să mintă, să scrie ceea ce nu credea, să descrie ceea ce nu vedea. Să înlocuiască realitatea, desfigurând-o şi umilind-o, prin ideologie… Pentru scriitor, în orice caz, la început a fost Cuvântul, şi respectarea lui e primul dintre comandamente. Încălcarea se plăteşte – cel mai adesea – cu neperenitatea operei. — MONICA LOVINESC