Acest produs este publicat la data de 18-12-2025 si vandut de BookZone. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
Dacă ar exista oameni care nu au fost bolnavi în viața lor, și nici nu vor fi vreodată, atunci ei ar fi singurele persoane cărora această carte nu le poate schimba viețile în mod direct . Cum, însă, boala face parte din viața noastră, este firesc să căutăm leacuri pentru ea, este firesc să mergem la cei mai buni doctori.dar este la fel de firesc, ba chiar necesar, ca în primul rând, la vreme de boală, să cerem ajutorul lui Dumnezeu, al maicii Domnului, al tuturor sfinților.Sfântul Nectarie din Eghina este cunoscut ca cel mai mare făcător de minuni din a doua parte a secolului XX și de la începutul secolului XXI. Părintele Constantin Karaisaridis spunea că în fiecare familie credincioasă din Grecia sfântul a făcut cel puțin o minune.După ce în țara noastră s-au tipărit mai multe minuni făcute de acest sfânt ierarh, iată că vede lumina tiparului încă o carte, marea majoritate a relatărilor fiind inedite.Această carte este, în primul rând, un dar făcut de Dumnezeu celor bolnavi și celor care îngrijesc bolnavii.
Ai cumparat Sfantul Nectarie. Vindecari minunate sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2026 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign