Acest produs este publicat la data de 15-03-2025 si vandut de BookZone. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
Cum ar fi dacă am privi eşecul cu alţi ochi? Astăzi, cel mai adesea, eşecul are o receptare negativă: vedem în eşec o slăbiciune, o greşeală, nicidecum o dovadă de curaj sau un mod de a căpăta experienţă.Cu toate acestea, succesul pur, fără piedici sau evenimente neplăcute, este rar întâlnit. Charles de Gaulle, Rafael Nadal, Steve Jobs, Thomas Edison, J.K. Rowling sau Barbara, cu toţii au cunoscut eşecuri zdrobitoare înainte de a cunoaşte succesul.Relatând cursul vieţii lor şi numeroase altele din perspectiva lui Marcus Aurelius, a Sfântului Apostol Pavel, a lui Nietzsche, Freud, Bachelard sau Sartre, această carte ne învaţă că trebuie să ne valorificăm eşecurile. De asemenea, ea ne arată că fiecare încercare la care suntem supuşi ne ajută să devenim mai lucizi, mai combativi, pentru că ne aduce faţă în faţă cu realitatea şi cu dorinţele noastre cele mai profunde. Avem astfel la îndemână un mic tratat de înţelepciune care ne călăuzeşte pe calea succesului garantat.CHARLES PEPIN este scriitor şi filozof, tradus în peste douăzeci de ţări. Ultima sa carte, La joie (Bucuria), a apărut în 2015 la Editura Allary
Ai cumparat Virtuţile eşecului sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2025 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign