Descriere Imnuri catre Dumnezeu

Grigorie de Nazianz (329-389) este considerat unul dintre sfintii Parinti ai Bisericii, alaturi de Vasile cel Mare, Ioan Gura de Aur, Sfantul Augustin etc., autoritati in domeniul teologic, a caror viata si opera exprima in totalitate doctrina ortodoxa si sfintenia crestina. A fost episcop al Constantinopolului si, datorita intelepciunii de care a dat dovada, este singurul care a primit titlul de Teologul , in afara de evanghelistul Ioan. Se poate spune ca exista o legatura de suflet intre poporul roman si Sf. Grigorie Teologul, o parte din capul sau aflandu-se la Manastirea Slatina din judetul Suceava, fiind prima oara adus de la Constantinopol de catre domnitorul Alexandru Lapusneanu, si readus inapoi dupa un periplu prin Rusia tarista in timpul Primului Razboi Mondial.Cartea de fata cuprinde:cinci cuvantari ale sfantului cu ocazia sarbatorilor de Pasti si de Craciunprecum si o colectie de poeme dogmatice si imnuri de slava inchinate lui Dumnezeu.Cele cinci cuvantari clarifica in mod ortodox probleme legate de teologie si iconomie crestina.In ce priveste teologia, sfantul vorbeste despre Dumnezeu ca Treime, oferind publicului de atunci si de acum invataturi care alunga indoielile si neintelegerile referitoare la Tatal, Fiul si Sfantul Duh si la relatia dintre acestia.In ce priveste iconomia, aceasta cuprinde toate tainele referitoare la cea de-a doua persoana a Treimii, Hristos, de la nasterea si pana la invierea Sa. Poemele dogmatice urmareau, la vremea la care au fost scrise, sa transmita invatatura crestina intr-o forma accesibila si captivanta, asemanatoare poemelor lui Homer. Imnurile care incheie aceasta carte inalta sufletele, purificandu-le de zgomotul si tulburarea lumii in care traim* O, Tu, mai presus de toate, caci cum altfel mi-e ingaduit sa Te laud? Cum Te va canta cuvantul, caci nu esti de grait cu niciun cuvant. Cum Te va contempla mintea, caci nu esti cuprins de nicio minte, Singur Tu fiind de negrait, ca unul care le-ai creat pe toate cele cu grai Singur Tu fiind de necunoscut, fiindca le-ai creat pe toate cele cu cuget Toate, si cate graiesc, si cate nu graiesc, Te cuvanta. Toate, si cate cugeta, si cate nu cugeta, Te cinstesc. Caci dorurile si durerile tuturor sunt in jurul Tau. Caci trebuie sa se petreaca in mine schimbarea cea buna si, asa cum din cele care erau mai fericite au venit cele triste, tot asa din cele triste au venit cele care sunt mai fericite, «caci unde s-a inmultit pacatul, acolo a prisosit harul» si, daca gustarea aceea a dus la osanda, cu atat mai mult patimile lui Hristos la indreptarea din credinta! Sa sarbatorim deci nu ca la un praznic omenesc, ci ca la unul dumnezeiesc; nu lumeste, ci supralumeste; nu pe cele ale noastre, ci pe cele ale Celui al nostru, sau, mai bine zis, pe cele ale Stapanului; nu pe cele ale slabiciunii, ci pe cele ale tamaduirii; nu pe cele ale creatiei de la inceput, ci pe cele ale creatiei noi de acum. Dumnezeu a fost este si va fi de-a pururi sau, mai bine zis, este de-a pururi, deoarece vorbele «a fost» si «va fi» sunt sectiuni ale timpului nostru omenesc si ale firii mereu curgatoare, pe cand vorba «este de-a pururi» afirma o numire pe care El Insusi Si-o da, cand a vorbit cu Moise pe munte. Caci, deoarece El cuprinde in sine totul, El este existenta cea fara de inceput si fara de sfarsit, este ca un ocean de fiinta nesfarsit si nemarginit, lucru care depaseste orice cugetare cu privire la timp si la natura, intrezarit de minte doar […].