Acest produs este publicat la data de 15-03-2025 si vandut de BookZone. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
Una dintre cele mai frecvente cauze ale destrămării cuplului este narcisismul – și aici nu vorbim despre vanitate sau egoism, ci despre o tulburare de personalitate cu efecte neașteptat de distructive. Narcisicii nu au capacitatea de a iubi, de a-i înțelege pe ceilalți sau de a manifesta empatie față de problemele celor din jur. Ei au în schimb nevoie, zi de zi, de laude și atenție, tinzând să-și supraestimeze forțele și aptitudinile, dar și să-i reducă la tăcere pe cei din jur, pe care îi abuzează afectiv. Nu e de mirare că o căsătorie cu un narcisic (bărbat sau femeie) va aduce multă suferință, inclusiv pentru copii, multe visuri frânte, dar și probleme financiare. Rod al unor cercetări de peste două decenii, cartea de față este un ghid util pentru a lua cele mai înțelepte decizii cu privire la sine și la copii, atunci când relația cu persoana narcisică a devenit distructivă și nesănătoasă. Autoarea se referă la diversele aspecte ale divorțului (psihologice și juridice, deopotrivă), dar oferă și căile de vindecare a traumelor suferite pe parcurs. O eliberare sănătoasă presupune nu doar redescoperirea și revalorizarea de sine, ci și să cunoști cât mai bine cum gândește și cum poate fi contracarat un partener narcisic.Karyl McBride, psihoterapeută de familie și cuplu și doctor în psihologie, este specializată în tratarea abuzurilor sexuale și a relațiile maritale disfuncționale. La Editura Trei, a mai apărut cu titlul Voi fi vreodată suficient de bună
Ai cumparat Voi scăpa vreodată de tine? sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2025 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign