Acest produs este publicat la data de 28-03-2024 si vandut de Librex. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
Despre lucrare Aceasta carte a fost redactata cu scopul de a veni in sprijinul medicilor, a medicilor stomatologi, dar și a altor profesioniști din domeniul medical, pentru care dilemele etice ce apar in cursul activitații curente sunt de multe ori dificil de identificat și de administrat. In prima parte a lucrarii au fost prezentate principii, teorii și concepte generale de bioetica. In urmatoarele capitole, ele au fost aplicate in contextul diferitelor specialitați medicale (stomatologie, psihiatrie, pediatrie, obstetrica-ginecologie, bolile infecțioase, chirurgie plastica, genetica medicala) sau a unor teme generale de interes (precum relația medic - pacient, consimțamantul informat, confidențialitatea actului medical, etica vaccinurilor, probleme etice legate de sfarșitul vieții etc.), ținand cont și de aspectele legislative naționale relevante. Ultima parte sumarizeaza unele noțiuni generale privind etica cercetarii (inclusiv etica farmaceutica și etica cercetarii pe animale de laborator) și integritatea academica, utile in special cadrelor medicale implicate in activitați didactice și de cercetare. Din cuprins - noțiuni generale - principii și virtuți morale ale practicii medicale - etica clinica – noțiuni generale - etica clinica – noțiuni specifice anumitor specialitați, domenii sau proceduri medicale - etica inceputului vieții și a tehnologiilor de granița - probleme etice la sfarșitul vieții și in transplantologie - etica cercetarii și a practicii farmaceutice Puncte forte - tratare riguroasa a tematicii propuse - prezinta intr-un mod structurat informațiile prezentate - instrument de lucru util atat studenților, cat și practicienilor - aspecte practice utile - structura lucrarii faciliteaza urmarirea ideilor expuse - ample referințe bibliografice Despre autor Sorin HOSTIUC este medic primar de medicina legala in cadrul Institutului Național de Medicina Legala „Mina Minovici” București și profesor universitar de Medicina Legala și Bioetica in cadrul Universitații de Medicina și Farmacie „Carol Davila” din București.
Eos no lorem eirmod diam diam, eos elitr et gubergren diam sea. Consetetur vero aliquyam invidunt duo dolores et duo sit. Vero diam ea vero et dolore rebum, dolor rebum eirmod consetetur invidunt sed sed et, lorem duo et eos elitr, sadipscing kasd ipsum rebum diam. Dolore diam stet rebum sed tempor kasd eirmod. Takimata kasd ipsum accusam sadipscing, eos dolores sit no ut diam consetetur duo justo est, sit sanctus diam tempor aliquyam eirmod nonumy rebum dolor accusam, ipsum kasd eos consetetur at sit rebum, diam kasd invidunt tempor lorem, ipsum lorem elitr sanctus eirmod takimata dolor ea invidunt.
Ai cumparat Tratat de bioetica medicala si stomatologica sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2024 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign