Descriere Parinti si copii

Un roman cinic despre felul in care puterea de sacrificiu isi rateaza totusi misiunea intr-o lume atat de inegala. Tache Serafim ramane singur cu cei patru copii – Zoe, Magda, Georgica si Ilie, dupa ce sotia lui, Eliza, moare dand nastere celui mai mic dintre ei. Incurajat sa se insoare din nou, Tache refuza, mai ales pentru ca nu poate avea incredere ca o alta femeie ii va creste corect copiii. Prefera, astfel, sacrificiul fiicei celei mari, Zoe, care  renunta  la  tot  pentru  a-si creste  fratii  si  surioara,  dar  care asista neputincioasa la esecul constant al acestora, caci Georgica ajunge medic doar pentru a vedea ca nu poate sa rezolve nimic din  cauza  unui sistem  erodat  pe  toate  partile,  Magda  ajunge  sa fure, iar Ilie este urmarit de politie. Romanul   devine,   astfel,   tocmai   prin   situatiile   prin   care   trec copiii odata ajunsi adulti, o pledoarie consistenta pentru fidelitate, invatatura si cinste. Sofia Nădejde  (n. Băncilă) s-a născut pe 14 septembrie 1865, la Botoșani, într-o familie de țărani liberi. Părinții, Profira și Vasile Băncilă, au mai avut, în afară de Sofia, alți patru copii –  Sofia era cea mai mare, iar cel mai mic a fost Octav Bancila , viitorul pictor. A fost publicistă, prozatoare, autoare de piese de teatru și activistă feministă. După studiile de la Pensionul Glowaska din Botoșani, s-a căsătorit (doar civil, nu și religios), în 1874, cu Ioan Nădejde (1854 – 1928), cu care a avut șase copii. Alături de soțul său va desfășura o intensă activitate publicistică asumat politică, apărând drepturile femeilor, ale muncitorilor și ale celor defavorizați, într-o perioadă de radicale schimbări politice și sociale la nivelul întregii lumi. În 1876 se mută la Iași și începe tot atunci activitatea politică de stânga. Debutează în Femeia română, publicație ce apărea la București, și contribuie cu articole la Contemporanul. Se impune ca personalitate a mișcării feministe, intrând în dispute cu unele dintre cele mai cunoscute personalități ale epocii. De notorietate este o polemică cu Titu Maiorescu, purtată în paginile publicației Contemporanul. În 1894 este numită la conducerea publicației ieșene Evenimentul literar. În același an, după închiderea ziarului, și-a început activitatea politică la București, susținând mai multe conferințe la Clubul muncitorilor. În 1897 devine președinta celui de-al IV-lea Congres al Partidului Social-Democrat al Muncitorilor din România. După o viață tulburată de nenorociri familiale (moartea a patru copii și a soțului), după ce traversează tragedia celor două războaie mondiale, Sofia Nădejde se stinge, în urma unui atac de cord, la București, pe 11 iunie 1946.  Sofia Nădejde a fost prima femeie din România căreia i-a fost permis să susţină Bacalaureatul într-un liceu de băieţi, prima femeie care a condus o revistă literară, prima femeie care a prezidat un congres al unui partid politic şi autoarea primului roman feminist din istoria literaturii române. Opera sa literară și publicistică a fost redescoperită recent de cercetătorii și scriitorii mai tineri, care au început să-i studieze scrierile și să se ocupe de reeditarea acestora. Începând din 2018, în fiecare an se decernează Premiile „Sofia Nădejde” pentru literatură scrisă de femei, proiect organizat de poeta Elena Vlădăreanu, prin Asociația Art No More. Printre cele mai importante carti ale Sofiei Nădejde se numără O iubire la țară (dramă, 1881), Patimi. Roman din viața românească (roman, 1903), Robia banului (roman, 1906), Părinți și copii (roman, 1907) și Din chinurile vieții (nuvele, 1895).