Acest produs este publicat la data de 16-03-2025 si vandut de Librex. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
Singura dorinta pe care am avut-o pentru coperta acestui volum a fost aceea de a gasi o imagine care sa lege, subtil, trecutul de viitor – si a rezultat acel cadru in care se vad, iata, un militar si un baietel. Pentru ca textul dintre coperte vorbeste despre cum, de-a lungul secolelor si (vedem azi) de-a lungul ultimelor decenii, mereu, in spatele oricarui soldat mai exista cineva: un copil care, in virtutea acelorasi orgolii, va prelua maine armele. In rest, raman convins ca, pe campul ideilor, constienti de orgoliile si de obsesiile noastre, schimband intre noi astfel de interpretari despre lumea in care traim, despre trecutul sau prezentul ei, nimeni nu iese infrant (nici macar cei care se insala), ci castigam cu totii si, mai ales, intr-un fel sau altul, in acest conflict al ideilor, cu totii vom cadea prizonieri, in cel mai placut si benefic sens al cuvantului. Asadar, m-as bucura sa va iau prizonieri in paginile ce urmeaza, dar numai pentru a va lasa, la capatul acestui volum, mai liberi decat ati fost vreodata. AUTORUL
Ai cumparat Noul Razboi Mondial al vechilor orgolii (in care vom cadea cu totii prizonieri) sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2025 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign