Descriere Munca actorului cu sine insusi, vol. 2

O CARTE FUNDAMENTALĂ IN ISTORIA TEATRULUI SI UN MANUAL DE STUDIU PENTRU ACTORI, REGIZORI SI PROFESIONISTI AI SCENEI Munca actorului cu sine insusi , celebra lucrare a lui Stanislavski, marcheaza o schimbare fundamentala in felul in care este gandit, jucat si privit teatrul. Pe langa faptul ca face trecerea de la stilul demonstrativ, „teatral“ de a juca la cel autentic, axat pe adevarul personajului, cartea lui Stanislavski legitimeaza academic arta actorului drept o sondare extrem de complexa, fizic si emotional, a comportamentului uman. Pentru profesionistii scenei, aceasta carte este un manual, inclus in bibliografia esentiala a facultatilor de profil. Pentru publicul nespecializat, ramane o lectura fascinanta, care combina concepte din psihologie, sociologie si istorie – ca nivel de influenta in domeniul sau, Stanislavski este adesea comparat cu Freud in domeniul psihanalizei. Fiecare cititor al acestei carti se va familiariza cu „sistemul“: un set de principii, procedee si exercitii in care imaginatia dicteaza mersul firesc al artei autentice, iar magicul „daca“ deschide in permanenta lumi posibile. Arta este o meserie plină de mistere, dar și de reguli. În celebra sa lucrare, Stanislavski vorbește despre cum corpul actorului devine expresia imaginației, despre puterea pe care vocea o dă cuvântului, despre pauzele care taie respirația, despre psihologia gestului în scenă și despre etica unui actor la lucru, printre altele. Discursul lui se apropie cu blândețe și curiozitate de cele mai profunde resorturi ale tehnicii teatrale, într-o confesiune onestă, profund emoționantă în dorința ei de a prinde orice sens într-o artă atât de vie. Deși acest al doilea volum a rămas neterminat, el reușește să desăvârșească „sistemul“ lui Stanislavski, atent explicat în primul volum.  Munca actorului cu sine însuși rămâne o lucrare revoluționară, care a făcut trecerea între două modalități radical diferite de a privi lumea și de a o reda pe scenă.     „Doar oamenii – interpreții simfoniei sau ai piesei – însuflețesc din interior, prin trăirile lor, subtextul operei pe care o transmit, în care, la fel ca în artist, se dezvăluie ascunzătorile sufletului, esența interioară grație căreia a fost creată opera. Sensul creației este în subtext. Fără el, cuvântul nu are rost pe scenă. În momentul creației, cuvântul vine de la poet, iar subtextul, de la artist. Dacă ar fi altfel, spectatorul nu ar mai vrea să meargă la teatru ca să-l vadă pe actor, ci ar sta acasă și ar citi piesa.“